Sari la conținut

Dezvăluiri despre Parteneriatul Transatlantic. Negociatorul șef al UE spune că nu sunt informații noi

Manifestație împotriva TTIP în Hanovra, Germania, pe 23 aprilie. Foto: Gulliver/GettyImages 

Greenpeace a cerut anularea TTIP, după ce a publicat o serie de documente confidențiale care ar dovedi eforturile SUA de a ocoli protecția de care beneficiază consumatorii din Uniunea Europeană.

„Toate propunerile noastre sunt publice, ele au fost deja publicate. Nu există nici cea mai mică problemă. Desigur că vom investiga aceste dezvăluiri”, a declarat Ignacio Garcia Bercero, potrivit Agerpres.

„Orice negocieri cu o terță parte trebuie purtate într-o atmosferă de încredere reciprocă. Aceste documente includ propuneri venite din partea SUA într-o serie de domenii, iar SUA au susținut tot timpul că nu vor ca propunerile lor să fie dezvăluite publicului. Nimic în plus nu a fost dezvăluit publicului din partea europeană”, a adăugat Ignacio Garcia Bercero.

La rândul său, într-o postare pe un blog, comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmstroem, a subliniat că UE nu își va reduce nivelul de protecție acordat consumatorilor, siguranței alimentare sau mediului înconjurător.

UE și SUA negociază de doi ani și jumătate un acord comercial care ar duce la crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume prin eliminarea tarifelor vamale la bunuri, extinderea pieței serviciilor, deschiderea licitațiilor publice și extinderea cooperării în domeniul reglementării.

Acordul final va avea însă nevoie de aprobarea Parlamentului European și a guvernelor statelor membre din UE.

TTIP este un acord comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii ce se prefigurează a deveni cel mai mare acord regional de comerț liber din istorie. Prima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2013, având ca scop înlăturarea obstacolelor comerciale dintre cele două piețe prin reducerea barierelor tarifare și non-tarifare, respectiv uniformizarea reglementărilor de natură tehnică și standardelor dintr-o gamă largă de sectoare economice.