Sari la conținut

DIGIMATINAL | S-a deschis Salonul Auto de la Frankfurt

Porsche Mission E Concept a fost vedeta grupului Volkswagen. Maşina electrică vrea să fie concurentul direct al Tesla Model S. Cu 590 de cai putere, sedanul german nu este la fel de puternic ca cel american, dar promite o autonomie mai mare, de 500 de kilometri. De asemenea, bateriile pot fi încărcate la 80 la sută din capacitate în doar 15 minute, cu ajutorul unui sistem special.


Tot la standul grupului Volkswagen, Bugatti a dezvăluit conceptul Vision Gran Turismo. Maşina se aseamănă foarte mult cu una de curse. Modelul unicat, vopsit în albastrul tradiţional al echipelor franceze de curse va putea fi testat "virtual" în jocul "Gran Turismo" pentru PlayStation. De asemenea, automobilul oferă şi o ideea despre cum va arăta succesorul lui Bugatti Veyron.

Wolfgang Durheimer, preşedintele Automobile Bugatti: "Lansarea următoarei maşini supersport Bugatti nu mai este departe. Prezentăm noul limbaj de design cu acest concept, caracterizat de frumuseţe dar şi de ferocitate."

Şi Mercedes a venit cu un concept deosebit, numit IAA, adică Automobil Aerodinamic Inteligent. Inovaţia constă în faptul că maşina îşi schimbă forma în mers în funcţie de viteză, ca să devină mai aerodinamică, ceea ce promovează un consum scăzut şi performanţe mai bune.


Jaguar a prezentat într-un mod unic modelul F-Pace, primul SUV din istoria de peste 80 de ani a companiei. O maşină de serie cu un cascador la volan a stabilit un nou record mondial pentru looping, pe o pistă Special construită, înaltă de 19 metri. Producătorul britanic a vrut să demonstreze abilităţile noului său automobil, pe care în consideră "suprema maşină sport practică".