Sari la conținut

DIGIPEDIA. Balkan Express: Vagonul România, parte a unui mozaic viu și convingător

În 2007, anul intrării României şi Bulgariei în UE se închidea cercul. Europa se reîntregea prin întoarcerea acasă a ţărilor din Europa centrală şi răsăriteană capturate de Uniunea sovietică timp de jumătate de secol. Balcanii rămăseseră în urmă faţă de Mitteleuropa. Polonia şi Ungaria, ţări catolice cu vechi conexiuni monarhice europene s-au crezut mereu, şi au şi fost, mai îndreptăţite decât balcanicii să reintre în mainstreamul istoriei prin integrarea grăbită în UE. Cancelarul austriac Metternich, contemporanul lui Napoleon şi Talleyrand, spunea că Balcanii încep chiar din centrul Vienei, în Renngasse, între statuia lui Schwartzenberg şi Palatul Belvedere, acolo unde, ani în şir, până azi funcţiona ambasada Jugoslaviei, în diversele ei înfăţişări.

Cu toate acestea, central-orientalii sau sudest-europenii îşi practică şi imaginează diferenţele - mari, dar atât de relative - dintre ei şi, mai ales cu ceilalalţi, cu mai multă şi uneori inutilă sârguinţă decât apropierea şi afinităţile, de fapt, evidente. Ajunge să vezi această parte a Europei, nu neapărat de la Washington, Londra sau Paris, ci chiar de la Viena, ca să înţelegi că destinul care ne leagă şi ne desparte pe noi, cei şapte-opt proaspăt veniţi în Europa, în ultimii 10 ani, e încă pulsatil. Întâmplările vieţii fac însă ca Grecia ortodoxă şi filorusă să fi fost o ţară occidentală în timpul Războiului Rece, în timp ce Polonia catolică şi anti-sovietică - prizoniera preferată a Moscovei. Bucureştiul este mult mai la est pe harta Europei, în raport cu Berlinul sau Varşovia, fiind pe un segment longitudinal în dreptul Minskului, dar şi-a început occidentalizarea mai repede decât Belgradul sau Tirana.

În sfârşit, ca să închidem disputele dintre balcanezi în privinţa întietăţii sau meritelor occidentale, doar acest exemplu: de câte ori, nu americanii, că pe ei îi înţelegem, ci francezii, englezii sau italienii, spun Budapesta, gândindu-se la Bucureşti sau invers? Să fie, această confuzie curentă, semnul egalităţii de şanse dintre cele doua capitale, şi nu al divorţului lor în lumi opuse? Suntem, ca români, balcanici ? Să nu reîncepem o poveste veche şi lungă, de fapt interminabilă.

Oricum, Balcanii încep, ca Bizanţul altădată, de la Dunăre, la sud de România. Noi suntem, evident, în Carpaţi, nu în Balcani.

În limba germană, Carpaţii Meridionali se numesc, de altfel, de pe vremea străbunilor lui Klaus Iohannis, Alpii Carpatini. Bun, şi dacă nu suntem balcanci, ce suntem anume? Nu suntem occidentali, nici nordici, nici răsăriteni, nici central-europeni. Poate suntem chiar europeni, cu accidente de creştere, de parcurs şi distribuţie geopolitică, de vreme ce geografia rămâne imutabilă.

În fine, noi ne-am mai lămurit, chiar dacă nu de tot, cam cine suntem, de unde venim şi ce vrem, dar ceilalţi europeni clasici, care n-au trecut prin comunism, au avut şi au din nou, în ultimii 8 ani, de când primele ţări balcanice au intrat în UE, nedumeriri, dubii, ba chiar spaime aperceptive: Cine mai sunt şi balcanicii ăştia, cunoscuţi şi necunoscuţi, dar mai ales recunoscuţi pentru războaiele cărora, spunea Bismark la sfârşitul secolului al XIX-lea, n-ar trebui să-şi lase oasele un singur grenadier prusac. Din Balcani au început războiale cara au dărâmat ultimele imperii continentale. Aici, la începutul secolului al XX-lea şi la sfârşitul lui, într-o respingătoare simetrie, au fost primele şi ultimele accese de sălbăticie fratricidă din Europa luminilor, cu idei şi leduri.

Ca să mai lămureasca oarecum lucrurile, pe înţelesul tuturor, în 2007, mai multe oficii austriece, două televiziuni şi două fundaţii, între care Iniţiativa Central Europeană a reputatului politician şi europenist austriac Erhard Busek, au pus la cale o călătorie de descoperire a Balcanilor, numită Balkan Express. Zece filme documentare a câte 50 de minute fiecare, dedicate tuturor ţărilor din Balcani. În rândul lor au intrat şi Croaţia, Ungaria sau România - fiecare din aceste ţări considerându-se extrabalcanice, dintr-un motiv sau altul. Mecanicii şi însoţitorii de bord ai Balkan Expressului sunt austrieci, pasagerii sunt însă chiar locuitoririi acestui ținut: fermieri, scriitori, politicieni, oameni de afaceri, tineri, vârstnici, majoritari sau minoritari. Rezultatul a fost un mozaic viu şi convingător, care pentru mulţi vechi europeni cred că a înlocuit un puzzle confuz.

S-a văzut, încă o dată, că ţările balcanice sunt la fel de europene ca toat celealte. Eventual, cu mai multă poftă de viaţă. Filmul a primit multe premii, între care The Grand Award of the Erasmus Euromedia Award, în 2008. La Balkan Express, cu zece vagoane, s-a mai agăţat unul, numit Republica Moldova, ceva mai târziu. În engleză, filmul se numeşte „Return to Europe”, întoarcerea în Europa.

Englezii şi americanii, spre deosebire de autorii filmului, care sunt austrieci, au renunţat la metafora trenului cu destinaţii exotice şi, în loc de vehiculul adaptat pentru Balcani, cu ecartament cultural-istoric diferit, au preferat ideea general umană a întoarcerii acasă a celor care, la un moment dat, ca în orice familie judeo-creştină, cu sau fără voia lor, au plecat de-acasă, din aceeaşi casă. Or fiii, fie ei şi mai puţin risipitori, au dreptul la retur.

Balkan Express” a fost realizat în cea mai mare parte la Timişoara, oraşul începutului revoluţiei, acum 25 de ani. Cel mai balcanic oraş românesc - prin, să admitem, apropierea de Belgrad şi de Munţii Balcani, dar şi cea mai occidentală regiune a noastră prin experienţa istorică, în care prosperitatea, liberatea, pacea interetnică şi socială, la care s-a alăturat, deloc întâmplător, eroismul civic din decembrie 989 alcătuiesc cel mai bun aliaj euroatlantic.

În săptămânile de la începutul viitorului vor fi difuzate şi alte episoade dedicate vecinilor noştri unguri, sârbi, bulgari, turci, dar şi fraţilor moldoveni.

În următoarele trei săptămâni, până la sfârşitul anului, la Digipedia veţi viziona formula de 150 de minute, în trei episoade succesive, a filmului „Război pe calea undelor”, dedicat postului de radio Europa Liberă, de regizorul Alexandru Solomon.