Sari la conținut

Discuții avansate pentru flota NATO la Marea Neagră. Reacția Rusiei

România intenţionează ca la summitul NATO din iulie din Polonia să prezinte un proiect comun cu Bulgaria pentru crearea unei forţe navale la Marea Neagră. Experţii militari din cele două ţări vor lucra în această perioadă pentru crearea unei variante de proiect care să poată fi agreat de toate cele 28 de state membre.

„Vor face obiectul unor discuţii în cadrul unui grup de lucru la nivel de experţi pe care împreună cu domnul ministru am decis să-l punem în funcţiune şi să înceapă să lucreze cât mai curând. Ne-am raportat la cele mai bune moduri de a promova ideile noastre sub aspectul transpunerii în practică a acelei idei de prezenţă aliată avansată la flancul estic, cu accent pe regiunea Mării Negre”, a spus Mihnea Motoc, ministrul român al Apărării.

Continuăm discuţiile bilaterale pe probleme importante şi în contextul ultimelor evoluţii din regiunea exitinsă a Mării Negre. O să ne orientăm către dezvoltarea unor capabilităţi de apărare comune. Urmărim foarte atent ultimele evoluţii din regiunea Mării Negre pentru a fi în măsură să adoptăm soluţii comune”, a spus Nikolai Nankov Nencev, ministrul bulgar al Apărării.

Cei doi miniştri ai Apărării au mai anunţat că numărul exerciţiilor comune din Marea Neagră va creşte în perioada următoare. La acest proiect va participa şi Turcia, o ţară care deţine una dintre cele mai puternice flote din cadrul Alianţei. Proiectul a fost discutat săptămâna trecută şi la Ankara.

Potrivit tratatului de la Montreaux, navele care aparţin statelor din afara zonei Mării Negre nu pot rămâne în regiune mai mult de 21 de zile. Aşadar, un astfel de grup naval de luptă ar putea fi format doar din flotele României, Bulgariei şi Turciei. România are astăzi o flotă compusă din trei fregate, patru corvete şi alte trei nave purtătoare de rachete.