Sari la conținut

Doi români, puşi sub acuzare în Slovenia pentru cel mai mare accident în lanţ din istoria ţării

 

În total, 128 de persoane, inclusiv cetățeni străini din 11 țări, au fost implicate în uriașul accident care s-a petrecut în condiții de ceață densă. Poliția slovenă a încheiat abia acum investigațiile - a adunat mărturii de la peste 100 de persoane, având nevoie și de translatori, a făcut peste 160 de fotografii, s-a folosit de filmele făcute de martori oculari sau de camerele de supravgehere.

Potrivit presei slovene, printre cei acuzați de producerea accidentului figurează doi români, un șofer de tir și un șofer de autobuz. Poliția a ajuns la concluzia că în afară de ceața densă, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic și nerespectarea distanței regulamentare se numără printre cauzele accidentului.

În carambol au fost implicate 48 de autoturisme, șapte camioane și un autobuz. În aceste vehicule se aflau 68 de cetățeni sloveni, restul fiind străini. Printre ei, cei mai numeroși erau români - 30.