Sari la conținut

Donald Trump: Președintele Obama trebuia să întoarcă avionul și să plece din Cuba

Potrivit lui Trump, acest lucru demonstrează că Barack Obama nu este un lider respectat, mai ales că Raul Castro a fost la aeroport să întâmpine alţi demnitari.

Donald Trump, candidat la învestitura republicană: „Preşedintele Obama a aterizat în Cuba şi preşedintele Cubei, care i-a întâmpinat pe Papă şi pe alţi demnitari care au venit, nu s-a dus să-l întâmpine pe preşedintele SUA. Sincer, Obama trebuia să întoarcă avionul şi să plece. „La revedere, ne vedem peste câţiva ani sau câteva decenii”. Nu se face aşa ceva”.

Este, însă, o vizită oficială, nu una de stat și abia astăzi, în jurul orei 15.00, președintele SUA va fi primit la Palatul Revoluției din Havana de către Raul Castro, a explicat corespondentul Digi24 Ciprian Bălțoiu.