Donald Trump tulbură apele în Marea Britanie

Data publicării:
trump brexit captura

Donald Trump, care va fi cel mai probabil candidatul la preşedinţia Statelor Unite din partea partidului republican, continuă o serie de replici acide cu mai multe personalităţi britanice. Cea mai recentă dispută este cu noul ales primar al Londrei, Sadiq Khan. Acesta este musulman, şi a fost vizibil deranjat de promisiunea lui Trump de a interzice, cel puțin temporar, intrarea musulmanilor în Statele Unite.

O dispută similară are loc şi între Trump şi premierul Regatului Unit, David Cameron. Deşi ambii lideri au afirmat că vor conlucra în cazul alegerii lui Trump în luna noiembrie, niciunul nu s-a arătat foarte optimist în legătură cu această colaborare. Cele două ţări au o lungă istorie de cooperare atât militară, cât şi economică, schimburile comerciale dintre Regatul Unit şi Statele Unite depăşind o sută zece miliarde de dolari anual.

Însă dincolo de titlurile de tabloid, aceste dispute au o mare importanță pentru viitorul referendum pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Într-un interviu recent, Trump a declarat că dacă ar fi cetățean britanic, ar vota pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Posibilul candidat al republicanilor consideră că UE este birocratizată peste măsură și că Marii Britanii i-ar fi mai bine de una singură.

Desigur, susţinerea venită din partea unui candidat la preşedinţia Statelor Unite le poate dă aripi partizanilor Brexitului.

La fel de adevărat este și faptul că Parlamentul Britanic a luat în discuţie la începutul anului interzicerea accesului în ţară pentru politicianul american, după ce o petiţie pentru acest lucru a strâns peste jumătate de milion de semnături. Moţiunea nu a fost supusă votului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri