Sari la conținut

Dosar Internațional. Adevăruri mincinoase | Mari scandaluri de presă

Reportajul Sky News realizat în România despre traficul de arme este un fals, potrivit autorităților române, care au început urmărirea penală față de jurnaliștii britanici. În același timp, jurnalistul Stuart Ramsay și televiziunea Sky News spun, în continuare, că reportajul este unul real. Este întotdeauna adevărat ceea ce ni se prezintă a fi adevăr? Este realitatea chiar aşa cum o vedem în fotografii, în ştiri, reportaje şi în documentare? Fără îndoială, de cele mai multe ori, aflăm ce se întâmplă cu adevărat. Dar sunt cazuri în care povestea se dovedeşte a fi mult „îmbunătăţită", dacă nu cumva chiar inventată cu totul.

presa ziaristi jurnalisti mass media

De departe unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria jurnalismului îl are în centru pe jurnalistul Stephen Glass. Un scandal care aproape că a distrus o publicaţie veche de un secol. Stephen Glass era considerat una dintre marile speranţe ale jurnalismului. Asta până ce s-a dovedit că articolele lui erau în mare parte, dacă nu în întregime, inventate. După acest scandal s-a și realizat un film, intitulat „Shattered Glass”.

Stephen Glass, jurnalistul care a scris ficţiune

Stephen Glass este autorul uneia dintre cele mai mari fraude din istoria jurnalismului. Totul a ieşit la iveală în 1998. Glass avea atunci 25 de ani şi scria pentru prestigioasa publicaţie americană The New Republic. Ocazional, semnătura îi apărea şi în alte reviste, cum ar fi Rolling Stones sau Harper's. Erau poveşti scrise cu condei, pline de detalii care le făceau extrem de interesante, de amuzante. Toate acestea i-au adus lui Glass reputaţia de stea în ascensiune a jurnalismului american.

„Viaţa mea a fost un foarte lung şir de minciuni, urmate de alte minciuni, care să acopere celelalte minciuni”, a mărturisit Stephen Glass.

Pe urmă, această stea a căzut, cu o forţă care aproape că a distrus o redacţie întreagă. Şefii lui aveau să descopere de ce articolele pe care el le scria erau prea bune ca să fie adevărate: pentru că nu erau adevărate!

„A inventat oameni, locuri şi întâmplări. A inventat organizaţii şi citate. Uneori, a inventat articole întregi. Pentru a susţine totul, a creat notiţe false, mesaje vocale false, faxuri false, chiar şi un site fals - orice a fost nevoie pentru a-şi păcăli editorii, ca să nu mai pomenim de sutele de mii de cititori”, a explicat jurnalistul CBS, Steve Kroft.

Primul fulg din acest bulgăre de zăpadă al minciunilor a căzut început la mijlocul anilor '90, când şefii lui i-au dat să scrie un articol despre un subiect pe care Glass îl considera anost. Aşa că s-a apucat să-l facă mai interesant. Cu minciuni. Avea să fie momentul în care s-a născut un mincinos patologic.

„Îmi amintesc că mă gândeam ce bine ar fi dacă am exact citatul pe care îl voiam, pentru ca subiectul să fie bun! „Ar fi perfect", mă gândeam. Am scris ceva pe calculatorul meu, m-am uitat la ce am scris şi am lăsat aşa. Pe urmă a apărut în revistă, am văzut şi mi-am spus ce aveam să-mi spun de fiecare dată când apărea un asemenea articol: „Trebuie să te opreşti!" Dar nu m-am oprit. Mi-a plăcut la nebunie sentimentul electrizant pe care îl aveam când oamenilor le plăceau articolele mele! Adoram să merg la conferinţe, să le spun oamenilor care va fi următorul meu articol şi să-i văd cum se entuziasmează. Voiam ca fiecare articol să fie un succes”, a povestit mai târziu jurnalistul.

În 1998, când şefii lui i-au descoperit ficţiunea în straie de jurnalism, Stephen Glass câştiga 100.000 de dolari pe an, un salariu imens pentru un tânăr gazetar, chiar şi pentru unul dintr-o redacţie prestigioasă precum The New Republic. Pe adresa redacţiei nu veneau scrisori furioase de la cititori, pentru că nu avea cine să-i reclame minciunile.

„În mare parte a timpului, am scris articole fictive despre oameni fictivi, despre momente şi despre lucruri fictive. Aceşti oameni nu scriu scrisori!”, a spus Stephen Glass.

La acel moment, mare parte din redacţiile mari aveau oameni a căror sarcină era să verifice acurateţea articolelor înainte de publicare. Stephen Glass a ştiut să fenteze şi acest filtru, pentru că, iniţial, şi el fusese unul dintre aceşti oameni.

„Pentru fiecare minciună spusă la revistă, în spatele ei a existat o serie de minciuni pe care le-am spus pentru a mă vedea publicat”, a explicat Glass.

Ficţiunea lui Glass a fost descoperită după ce revista Forbes a vrut să continue unul dintre articolele lui, lucru imposibil, pentru că nu reuşeau să confirme nimic din ce scrisese tânărul jurnalist. Aşa s-a sfârşit cariera jurnalistică a lui Stephen Glass. Au urmat ani de terapie, după care Glass a luat-o de la zero şi a devenit avocat. A scris şi o carte, de această dată ficţiune declarată. Subiectul? Un tânăr reporter din Washington care e un mincinos desăvârşit.

Dacă, iniţial, povestea lui Glass a fost realitatea măsluită spectaculos, cartea de după decădere şi terapie a fost una de ficţiune insiprată...din realitatea minciunilor lui de odinioară.

Acum, când este avocat şi face cunoştinţă cu noi clienţi, Stephen Glass le spune din prima că a fost jurnalist şi a lucrat pentru o revistă care l-a prins minţind.

Tehnici de manipulare în fotojurnalism

Un fotograf ar trebui să fie un fel de muscă pe perete, care doar observă şi imortalizează, fără a afecta în vreun fel ceea ce fotografiază. Aşa spune teoria. În practică, tentaţia de a cosmetiza poate fi irezistibilă.

Sunt fotografii care stau mărturie a suferinţelor îndurate de sirienii alungaţi de războiul din ţara lor. Fotografii care, de multe ori, nici nu au nevoie de descriere. Vorbesc de la sine. Spun o poveste. O poveste izvorâtă din realitate. Tocmai de aceea este foarte important ca fotografiile să fie nealterate de intervenţia fotografului sau a celor care le distribuie.

Această fotografie vorbeşte despre drama refugiaţilor, mai exact drama unui copil sirian.

1

Fotografia a fost realizată şi publicată pe Twitter, în februarie 2014, de un voluntar al ONU. Apoi a fost redistribuită pe Internet de un jurnalist CNN, cu mesajul: „Voluntarii ONU au găsit un băieţel de patru ani traversând singur deşertul, după ce a fost despărţit de familia care fugea din Siria”.

Imaginea a tulburat şi a provocat reacţii şi indignare în toată lumea şi a fost redistribuită de sute de ori. Marwan părea că mers singur kilometri întregi prin pustietate, din Siria înspre graniţa cu Iordania, târând după el o pungă cu câteva lucruri.

Imaginea completă era, însă, aceasta.

2

Marwan făcea parte dintr-un grup mai mare de refugiaţi sirieni şi rămăsese în urmă, fiind despărţit de familie doar pentru scurt timp. Cea de-a doua fotografie, un cadru mai larg, a fost realizată tot de un voluntar ONU, care a publicat-o pe Twitter pentru a clarifica situaţia şi a asigura o lume întreagă că micuţul Marwan este în siguranţă cu părinţii lui.

Diferenţa a făcut-o modul în care au fost realizate cele două fotografii. Amândouă prezentau oameni şi locuri reale. Nu a fost vorba de o înscenare. Dar, fără explicaţii, prima fotografie a manipulat prin omitere.

„Oamenii şi-au pierdut încrederea în mass-media. Noi trebuie să fim ambasadorii adevărului, trebuie să ne menţinem la un standard foarte ridicat pentru că publicul nu mai are încredere în presă. Suntem consideraţi negustori ai mizeriei”, a explicat fotograful Stanley Greene.

Stanley Greene este un fotoreporter şi fondator ale agenţiei Noor Images, din Amsterdam. Acesta a povestit că a întâlnit numeroase cazuri în care fotoreporterii încearcă să recreeze scene atunci când ajung prea târziu într-o zonă de conflict sau într-un loc în care a avut loc o catastrofă. Este ceea ce se numeşte punerea în scenă post-eveniment. Tot o metodă de manipulare în fotojurnalism.

Un fotograf al publicaţiei New York Times a refuzat să ia parte la un astfel de scenariu şi a explicat redacţiei de ce nu a trimis o fotografie din Liban, cu mulţimea purtând pe străzi trupul unui copil ucis într-un atac. Imaginea fusese fabricată. În momentul în care oamenii adunaţi la un protest au văzut fotoreporterii au mers şi au dezgropat copilul ca să îl plimbe prin faţa camerelor video şi a aparatelor foto.

„Fotograful poate cere unui luptător să tragă cu arma pentru a surprinde o imagine mai dramatică. Sunt şi fotografi care acceptă ca protagoniştii să facă ceva de dragul camerei, cum ar fi să dea foc unui steag sau să strige sloganuri în timpul unei demonstraţii. Este echivalentul vizual a fabricării de citate într-un articol scris. Şi aceste lucruri nu îşi au locul în jurnalism", a spus fotojurnalistul Santiago Lyon, director de fotografie al agenției Associated Press.

Tot despre manipulare vorbim şi atunci când fotografiile de ştiri sunt prelucrate pe calculator, prin adăugarea, eliminarea sau combinarea unor detalii. Iată câteva exemple:

11 februarie 2015. Marşul solidarităţii de la Paris, după atacurilor teroriste de la Charlie Hebdo. Fotografia liderilor lumii ţinându-se de braţ a fost preluată de presa din toată lumea. Dar, în Israel, publicaţia HaMevaser a publicat o altfel de imagine chiar pe prima pagină. În poză erau liderii lumii la marşul de la Paris, dar fără femeile participante. Adică fără cancelarul german Angela Merkel şi fără primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo, care au fost pur şi simplu scoase din fotografia de grup.

charlie hebdo photo 4

Martie 2003. Los Angeles Times a publicat fotografia unui soldat britanic care, prin mişcarea mâinii, pare că spune unor irakieni să se pună la adăpost de gloanţe. Se întâmpla în oraşul Basra. Situaţia era reală, la fel şi personajele din fotografie. Dar, fotograful a combinat două instantanee ale unei scene surprinse în momente diferite. Totul, pentru a obţine un efect mai puternic, o emoţie mai mare. După aflarea adevărului, fotoreporterul a fost concediat.

Celebră şi, în acelaşi timp, criticată este şi manipularea publicaţiei Time, care a modificat tonul de culoare pentru o fotografie de copertă a numărului din iunie 1994. În fotografie nu era un personaj oarecare, ci OJ Simpson în timpul procesului său, care apărea cu tenul mai întunecat decât era în realitate culoarea pielii. Revista Time a fost acuzată că, prin acest retuş fotografic, a contribuit la amplificarea tensiunilor rasiale care au marcat controversatul proces al fostei vedete a fotbalului american.

Time OJ Simpson 1

Manipulare este şi când, voluntar sau din ignoraţă, o fotografie este folosită pentru a ilustra un alt eveniment decât cel imortalizat. În februarie 2014, postul TV FOX13 Memphis, din Statele Unite, a publicat pe pagina sa de Facebook această fotografie. Şi susţinea că este imaginea unui puternic incediu izbucnit în oraşul Baltimore, în urma unor manifestaţii violente. În realitate, fotografia fusese făcută cu un an mai devreme în timpul unor proteste din Venezuela.

„Nu suntem clarvăzători ca să decidem ce e important şi ce nu pentru istorie. Odată ce stabileşti că fotografii pot hotărî ce rămâne şi ce nu în fotografiile lor, nu faci decât să deschizi o cutie a Pandorei care nu se va mai închide", a spus fotograful de război Michael Kamber.

Brian Williams, o carieră doborâtă de un elicopter

Un alt caz celebru este din televiziunea americană. Brian Williams, jurnalist NBC şi-a cosmetizat, vreme de 12 ani, o relatare de la începutul războiului din Irak. La un moment dat, şi el a pierdut firul poveştii. Nu mai ştia nici măcar de ce a minţit din capul locului. Momentul în care a fost deconspirat a reprezentat o prăbuşire a uneia dintre cele mai notabile cariere din jurnalismul american al ultimelor decenii.

Era unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi jurnalişti din Statele Unite. Avea în portofoliu câteva dintre cele mai râvnite premii din branşă. Succesul lui se traducea şi în bani: un salariu de 10 milioane de dolari pe an! Apoi, în cariera lui Brian Williams a avut loc acest moment:

„Am rugat armata americană să ne ia într-o misiune aeriană. Oficialii militari au acceptat. Am ştiut că vor fi riscuri, am ştiut că vom zbura deasupra Irakului, am discutat despre asta. Nu am fost indiferenţi la aceste aspecte, dar am plecat. Imediat după, s-a întâmplat totul. Înainte să reuşim să lansăm încărcătura, comunicaţiile radio anunţă că această misiune de rutină are probleme. Am fost loviţi! În acest moment, nu mai suntem atacaţi. Repet, acum nu mai suntem atacaţi, dar avem nevoie de securitate. Terminat!

Lansăm încărcătura foarte repede şi virăm spre sud-vest. Brusc, fără să ştim de ce, suntem informaţi că ni s-a ordonat să aterizăm în deşert. La sol, aflăm că elicopterul din faţa noastră aproape că a fost doborât. Această gaură a fost făcută de un aruncător de grenade. Lansat de la sol, proiectilul a trecut prin cu uşurinţă prin avion, dar, uluitor, nu a explodat. Piloţii sunt prea tulburaţi pentru a ne permite să-i intervievăm, aflăm că s-a tras asupra din grupul de civili care făceau cu mâna. O furtună uriaşă de nisip ne ţine la sol vreme de două nopţi. Trupele de infanterie stau de pază non-stop”, a relatat Brian Williams.

Povestea a fost spusă de Brian Williams ani de zile. De la an la an, ea s-a schimbat puţin câte puţin. După câteva relatări, Brian Williams nu mai era lângă elicopterul atacat, ajunsese pasagerul acestuia. Ani la rând, a povestit cum i-a şuierat moartea pe la urechi în timp ce relata de pe frontul din Irak

12 ani mai târziu, alţi colegi de breaslă au descoperit, după interviuri cu soldaţii care au luat parte la misiune, că realitatea din 2003 a fost alta decât povestea narată de Brian Williams în anii care au urmat.

Mai exact, jurnalistul nu s-a aflat în elicopterul atacat. Nici măcar prima variantă a relatării nu a fost corectă, pentru că elicopterul în care se afla echipa de televiziune nu era în aceeaşi formaţie cu cel atacat. Elicopterul lui Brian Williams a ajuns o oră mai târziu ângă cel atacat, după ce a fost nevoit să facă un ocol din cauza unei furtuni de nisip. O spun soldaţii intervievaţi de publicaţia militară Stars and Stripes.

Dat în vileag şi umilit public, Brian Williams şi-a recunoscut minciunile.

„Vreau să cer scuze. Am spus că eram într-un aparat de zbor lovit de un aruncător de grenade. Am fost, de fapt, într-un alt aparat de zbor, în urma acestuia. Am aterizat după momentul atacului şi am petrecut două nopţi cumplite, cu furtună de nisip, în deşertul irakian”, a spus Brian Williams.

Scuzele nu au fost de ajuns. Multe alte relatări de-ale lui Williams au fost puse sub semnul întrebării. Iar postul de televiziune NBC a fost nevoit să îl suspende pentru o perioadă de şase luni.

A fost o tortură. Privind acum retrospectiv, ştiu că (lunile de suspendare, n.r.) au fost necesare. Am descoperit multe lucruri, am ascultat şi am urmărit multe lucruri care au devenit un fel de cutie neagră a prăbuşirii carierei mele. M-am uitat la tot, în principiu, la 20 de ani de lucruri spuse public.

Citeam articolele din ziare şi nu-mi plăcea persoana despre care citeam. Aş fi dat orice să ajung la finalul articolului şi să constat că e despre altcineva. Dar era despre mine, despre declaraţii care îmi aparţin. Îmi asum asta”, a spus Brian Williams după suspendare.

Deşi s-a întors la muncă, Brian Williams nu mai are nicidecum parte de gloria de altădată. Greşelile l-au costat enorm. Nu şi-a mai primit niciodată înapoi locul în programul de ştiri de seară.

Ştiu de ce oamenii simt ce simt. Înţeleg asta. E vina mea. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Sunt altfel, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat. Mă aştept să mi se impună alte standarde”, a spus jurnalistul.

Scandalul Sky News | Jurnaliștii britanici, urmăriți penal

„După luni de negocieri, echipei Sky News i s-a spus să se întâlnească cu această maşină, în vestul României, şi să meargă în urma ei. Pasagerii nu au comunicat cu noi şi nici nu şi-au dezvăluit identitatea. Maşina, un jeep vechi, nu avea numere de înmatriculare sau alte elemente de identificare”, așa începe reportajul Sky News, despre presupusul trafic ilegal de arme din România, difuzat pe 9 august.

Pare rupt dintr-un film. Şi subiectul e fierbinte într-o perioadă în care toată lumea vorbeşte de atacuri armate şi se întreabă cum ajung indivizii care le comit să pună mâna pe arme de foc.

Sky News părea că are răspunsul, iar România era dată ca exemplu de ţară de unde poţi face rost destul de uşor de un întreg arsenal.

„Într-un luminiş, la marginea unei păduri, i-am întâlnit pe traficanţii de arme. Înarmaţi, cu faţa acoperită şi îmbrăcaţi în haine militare. Erau foarte suspicioşi şi au părut neliniştiţi în timpul întâlnirii. La ordinul şefului grupului, ne-au arătat ce arme ne pot oferi”, a relatat jurnalistul Stuart Ramsay. 

A urmat apoi o paradă a armelor mortale.

„Există o îngrijorare tot mai mare în rândul serviciilor de securitate europene că reţele ca aceasta furnizează arme nu doar grupărilor criminale din vestul Europei, ci şi teroriştilor din vestul Europei şi din Orientul Mijlociu. Asta înseamnă că gruparea Stat Islamic poate pune mâna pe astfel de arme”, a spus jrunalistul britanic în reportaj.

Stuart Ramsay a tras astfel un semnal de alarmă.

În schimb, în România au început investigaţiile. În doar de trei zile, bărbaţii despre care jurnaliştii britanici au susţinut că sunt traficanţi au fost identificaţi.

Au început audierile şi s-a conturat o poveste cu totul diferită de cea spusă de Stuart Ramsay.

După audieri şi verificări, lucrurile arată aşa:

Traficanţii nu ar fi traficanţi, ci doar nişte actori de ocazie plătiţi cu două mii de euro pentru prestaţia lor de la marginea pădurii. Iar armele de asalt ar fi, de fapt, arme de vânătore pentru care există permise. Deci, nici vorbă de trafic de arme.

Este ce a declarat în faţa procurorilor intermediarul român care a aranjat întâlnirea jurnalistului. El a mai spus că tot reportajul a fost un scenariu pus la cale, de la un cap la altul, de echipa Sky News.

„Mi-au scris pe o hârtie nişte întrebări, pe care eu urma să le transmit oamenilor mei. Întrebări la care ei ofereau şi răspunsurile. Ca să pară mai real acest documentar, mi s-au cerut aceste lucruri, adică să fie mascaţi şi să poarte cât de cât haine militare”, a spus românul.

Stuart Ramsay a reacţionat imediat şi, iniţial, a răspuns la întrebările adresate de Digi24.

„Dacă a fost un aranjament? Nimeni nu poate spune cât de intensă a fost întâlnirea, am fost percheziţionaţi, arme grele scoase la vedere, nu a fost cea mai uşoară muncă pe care am făcut-o. Şi imediat ce şi-au dat seama că nu voi cumpăra o armă, au împachetat şi au plecat. Am avut cu mine un fost militar, care era paznicul meu, care a fost soldat, care a confirmat că armele erau arme militare”, a spus Stuart Ramsay la Digi24.

În zilele care au urmat, când ancheta din România s-a complicat, iar presupuşii traficanţi au ajuns în arest, jurnalistul Sky New nu a mai răspuns la telefon, dar a început un fel de trăzboi al replicilor pe contul său de Twitter şi a negat toate acuzaţiile aduse.

Postul britanic de televiziune îi susţine povestea.

„Stuart Ramsay şi echipa sa au realizat un material solid despre traficul de arme din Romania şi Sky News susţine în totalitate veridicitatea reportajului”, a transmis televiziunea.

Autorităţile române nu sunt convise, iar ancheta s-ar putea extinde şi spre echipa Sky News. Procurorii au decis să ceară comisie rogatorie pentru a-l interoga la Bucureşti pe Stuart Ramsay.

Asta după ce protagoniştii reportajului şi intermediarul au fost arestați preventiv. Cei trei au fost acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.

Cine este Stuart Ramsay?

Stuart Ramsay este şeful corespondenţilor Sky News, corespondent în zone de conflict, precum Irak, Siria sau Liban. Postul britanic la care lucrează a primit un premiu Emmy pentru un reportaj de-al său realizat în taberele de kamikaze din Afganistan. Şi-a rezumat cariera de jurnalist astfel:

„Anul trecut mi-am petrecut mult timp relatând despre evenimentele din Siria pentru Sky News. Am arătat impactul devastator asupra civililor din Homs, luptele din Alep şi am avut filmări şi interviuri în exclusivitate cu jihadişti britanici. În 2010, am fost primul jurnalist străin care a intrat în Swat Valley, după ce talibanii au preluat controlul. Am făcut o numărătoare: am acoperit 18 războaie, din Cecenia până în Africa, în Orientul Mijlociu, în Afganistan şi în Irak”, a spus Stuart Ramsay.