Sari la conținut

Dosar internațional. Războaiele lui Vladimir Putin

„Violarea spaţiului aerian al altei ţări este inacceptabilă. De aceea, ne-a fost teamă că incidente sau accidente vor crea situaţii periculoase. Este consecinţa intensificării prezenţei militare ruseşti în Siria. O cerinţă minimă este ca Rusia să poată detensiona conflictul în colaborare cu coaliţia care luptă împotriva ISIS. Şi, desigur, trebuie să respecte graniţele, inclusiv ale Turciei, să respecte spaţiul aerian al Turciei, care este şi al NATO. Nouă nu ni se pare a fi un "accident". Este o violare clară a spaţiului aerian. De fapt, au fost două încălcări în weekend. Rusia nu vizează ISIS, ci atacă opoziţia siriană şi civili”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Rusia insistă cu versiunea sa asupra situaţiei: susţine că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian al Turciei din greşeală. Iar vina ar purta-o condiţiile meteo.

„Aşa cum vedeţi pe hartă, baza aeriană Heymim este aproape de graniţa turco-siriană. Cam la 30 de kilometri. Din cauza condiţiilor meteo, avioanele s-au apropiat de aerodrom dinspre nord. Aşa că incidentul invocat a fost provocat de vremea nefavorabilă din zonă. Nu căutaţi vreo conspiraţie! Cât despre informaţia că duminică un avion de luptă turc ar fi urmărit un avion de luptă MiG-29 neidentificat, incidentul nu are legătură cu aviaţia rusă. Nu avem astfel de avioane la baza aeriană Heymim”, a spus Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt ministerul rus al Apărării.

Pentru NATO, dar şi pentru Turcia, explicaţia e inacceptabilă. Şeful guvernului de la Ankara avertizează că, dacă incidentul se va repeta, aviaţia turcă este pregătită să riposteze.

Azi-dimineaţă (n.r. luni), Rusia ne-a informat că a fost o greşeală şi că respectă graniţele Turciei şi că incidentul nu se va repeta. Regulile noastre se aplică tuturor avioanelor, fie ele siriene, ruseşti sau de oriunde. Aviaţia turcă a primit instrucţiuni foarte clare. Pentru Rusia, care s-a opus îndelung unei intervenţii străine în Siria şi a blocat rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, a fi implicat activ în Siria este şi o contradicţie, şi o mişcare ce escaladează criza”, a spus Ahmet Davutoglu, premierul Turciei.

Şi Statele Unite au condamnat manevrele ruseşti, prin care a fost violat spaţiul aerian al unui stat membru NATO.

Politica Rusiei de a-l susţine pe Assad în loc să susţină o tranziţie politică şi decizia de a lupta cu toţi oponenţii lui Assad sunt sortite eşecului. De ce? Deoarece nu fac decât să inflameze situaţia, aş spune că "pun paie pe foc" în războiul civil din Siria. Politica noastră este diferită: continuăm lupta împotriva ISIS şi, în acelaşi timp, susţinem tranziţia politică din Siria. Rusia pare să creadă că o poate obţine pe prima, fără cealaltă, ceea ce este pur şi simplu nerealistic”, a spus Ashton Carter, secretarul Apărării din SUA.

De unde vin banii. „Pușculița” secretă a Rusiei

La mijlocul lui 2013, un dolar american echivala cu aproximativ 30 de ruble ruseşti. Dar asta se întâmpla înainte ca Vladimir Putin să anexeze Crimeea şi să pornească un război în estul Ucrainei. Sancţiunile impuse de Occident, căderea preţului petrolului şi prăbuşirea monedei naţionale ruseşti au schimbat complet imaginea economiei ruseşti. Astăzi, rata de schimb este de circa 65 de ruble pentru un dolar. De unde are, atunci, Vladimir Putin bani pentru o intervenţie militară atât de amplă şi scumpă precum cea din Siria?

În plină recesiune, Vladimir Putin alocă sume fără precedent pentru apărare. Bloomberg scrie că, în 2014, Moscova a cheltuit 84 de miliarde de dolari pentru armată. E al treilea cel mai mare buget, după SUA şi China. Datele vin de la Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace.

Cheltuielile s-au intensificat în 2015, sfidând parcă problemele economice interne. Ritmul înarmării ruseşti e atât de intens, încât Vladimir Putin a cheltuit, în primele trei luni ale lui 2015, jumătate din bugetul alocat pentru tot anul, spune economistul rus Serghei Guriev.

„Rusia ia bani din viitor. Cu alte cuvinte, cheltuie banii pe care îi are în acest moment, în loc să investească pentru a-şi îmbunătăţi economia”, a spus Igor Sutyagin, expert.

„Ei cred, la Kremlin, din câte se pare, că este posibil să rezolve problemele (în Siria, n.r.) şi că, după aceea, economia îşi va reveni ca prin minune, iar preţul petrolului va creşte”, adaugă el.

De unde are acum bani pentru intervenţia din Siria? Seiful secret al lui Putin este aşa-numitul buget negru al Federaţiei Ruse. Un buget aflat la discreţia liderului rus. În 2015, acest buget negru a ajuns la 60 de miliarde de dolari. Cu bani de aici reuşeşte să finanţeze şi intervenţia militară în Siria, spun jurnaliştii de la Al-Jazeera. Este vorba despre sute de militari, avioane de luptă, elicoptere, tancuri, artilerie grea şi lista continuă.

Este cea mai amplă mobilizare de forţe ruseşti în altă ţară de la războiul din Afganistan, „Vietnamul Rusiei”, cum mai este el numit. Nu este de mirare că mulţi ruşi se uită cu teamă la ştirile despre operaţiunea din Siria.

Sunt împotriva intervenţiei (din Siria, n.r.), foarte împotrivă. O să fie al doilea Afganistan pentru noi”, spune o rusoaică.

Legătura dintre Ucraina şi Siria

Toată atenţia lumii este acum îndreptată asupra Siriei şi a intervenţiei ruseşti în această ţară. Un alt război, o altă intervenţie în forţă a Moscovei trec acum în plan secund. Este vorba despre situaţia din Ucraina. Există, însă, experţi care susţin că între raidurile ruseşti din Siria şi războiul din Ucraina există o legătură.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Spuneţi că intervenţia în Siria ajută să distragă atenţia de la criza din Ucraina?

Charlie Rose, jurnalist CBS: Da.

Vladimir Putin:... că acţiunile noastre în Siria au drept scop distragerea atenţiei? La asta vă referiţi? Nu, Ucraina este un subiect separat şi foarte important pentru noi. Siria este un alt subiect.

Vladimir Putin neagă, dar intervenţia militară rusească în Siria are legătură şi cu Ucraina, susţine - într-o analiză - European Council on Foreign Relations. Spre nemulţumirea Rusiei, separatiştii din estul Ucrainei nu au mai reuşit, în ultima perioadă, să cucerească noi teritorii. În acelaşi timp, forţele guvernamentale din Ucraina s-au dovedit surprinzător de rezistente în acest conflict. Asta înseamnă că, pentru ca rebelii să avanseze, iar Rusia să îşi păstreze în mânecă asul destabilizării Ucrainei folosindu-se de acest conflict, ar fi nevoie ca Moscova să suplimenteze forţele ruseşti în Ucraina. Ceea ce ar duce la noi sancţiuni, iar Rusia nu şi le poate permite.

Acesta este contextul în care trebuie citită operaţiunea lui Vladimir Putin în Siria, spun experţii: „Cu puţine variante favorabile în Ucraina, Moscova se pregăteşte pentru o luptă pe termen lung. Încearcă să arate că este dispusă să coopereze în Siria, cu scopul de a ieşi din izolarea internaţională şi de a câştiga concesii în Ucraina. Cam în acelaşi timp în care îşi intensifica mobilizarea din Siria, Rusia îşi schimba tactica în Ucraina. A fost de acord cu încetarea focului, alegând o abordare mai deschisă cu privire la procesul implementării acordurilor de la Minsk. (...) De asemenea, Moscova mai speră că oferta cooperării pe subiectul ISIS şi ideea încheierii conflictului din Siria vor face SUA şi UE să îşi reducă presiunea sancţiunilor economice şi, în cele din urmă, să lase Ucraina în sfera de influenţă a Rusiei.

O dovadă că acţiunile Rusiei în Siria rup izolarea în care se află ţara de la anexarea Crimeei este faptul că Vladimir Putin şi Barack Obama tocmai au avut prima întâlnire bilaterală de la criza din Ucraina, mai atrag atenţia analiştii think tank-ului.

Cât despre Ucraina, preşedintele acestei ţări nu crede că Vladimir Putin îl va lăsa în pace.

Trebuie să vă amintesc că ţara mea a devenit ţinta unei agresiuni externe. Agresorul este Federaţia Rusă, ţară vecină, fost partener strategic care, legal, s-a obligat să respecte suveranitatea, integritatea teritorială, independenţa şi inviolabilitatea Ucrainei. În ultimele zile, am auzit declaraţii conciliatorii din partea Rusiei, care a cerut stabilirea unei coaliţii antiteroriste şi a avertizat că, dacă cochetezi cu teroriştii, te arzi. Poveste bună, dar greu de crezut”, a spus Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, la Adunarea Generală a ONU, pe 29 septembrie.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014

A fost una dintre cele mai bruşte, mai agresive şi mai eficiente mutări cu care Vladimir Putin a aruncat în aer regulile jocului. Într-o marţi, după un referendum, Rusia a schimbat harta lumii.

Dragi prieteni, ne-am adunat aici pentru o chestiune vitală şi de o semnificaţie istorică pentru noi. Pe 16 martie, în Crimeea a avut loc un referendum, care a respectat toate procedurile democratice şi normele internaţionale. Peste 82% din electorat a participat la scrutin. Dintre aceşti votanţi, 96% au ales reunificarea cu Rusia. Aceste cifre vorbesc de la sine. Ca să înţelegem motivul unei astfel de alegeri, este de ajuns să ştim istoria peninsulei Crimeea şi ce a însemnat mereu Rusia pentru Crimeea şi Crimeea pentru Rusia. În Crimeea, totul vorbeşte despre istoria noastră comună, despre mândria noastră”, spunea Vladimir Putin în martie 2014.

Referendumul invocat de Vladimir Putin pentru a-şi legitima anexarea peninsulei e considerat ilegal de comunitatea internaţională.

Rusia a susţinut neîncetat că teritoriul a revenit acolo unde îi era locul, adică în patria mamă, dar n-a convins comunitatea internaţională. Au urmat un val de sancţiuni şi izolarea Rusiei.

Continuăm să fim îngrijoraţi de evenimentele din Ucraina. A fost un referendum ilegal în Crimeea, Rusia a anexat ilegitim Crimeea, există pericolul unei escalarări, inclusiv ameninţări asupra personalului ucrainean din Crimeea, ameninţări şi în sudul şi estul Ucrainei. Sunt decizii luate de guvernul rus, decizii respinse de comunitatea internaţională, cât şi de guvernul ucrainean. Tocmai din cauza acestor alegeri, SUA vor impune, aşa cum am promis, noi sancţiuni la adresa Rusiei”, spunea atunci Barack Obama, preşedintele SUA.

Nici avertismentele, nici sancţiunile impuse de Uniunea Europeană şi SUA nu au avut efect asupra Rusiei. Ca să-şi marcheze noul teritoriu, preşedintele Vladimir Putin a fost în Crimeea chiar de Ziua Victoriei.

Vă felicit cu ocazia celei de-a 69-a aniversări a victoriei în marele război patriotic”, spunea el în 9 mai 2014.

În prima sa vizită în Crimeea, liderul de la Kremlin a asistat la parada militară şi i-a felicitat pe soldaţi. Între timp, Rusia trimisese în baza de la Sevastopol 25.000 de oameni.

Ucraina nu s-a împăcat nicio clipă cu pierderea acestui teritoriu cu o poziţie strategică la Marea Neagră şi a cerut, permanent, sprijinul comunităţii internaţionale. La un an şi jumătate de la anexare, preşedintele Petro Poroşenko lansa un nou apel de la tribuna Naţiunilor Unite.

Domnule preşedinte, în orice ţară democratică, dacă cineva îţi fură proprietatea, tribunalul îţi va face dreptate: îţi va apăra drepturile şi-l va pedepsi pe vinovat. Totuşi, trebuie să recunoaştem că, în secolul XXI, ONU nu are instrumente eficiente ca să judece ţările agresoare, care au furat teritoriul unui alt stat suveran. Acum 70 de ani, autorii Cartei ONU au creat un mecanism prin care Consiliul de Securitate să impună sancţiuni, o unealtă de fier împotriva nerespectării păcii şi împotriva actelor de agresiune. Dar nu şi-au imaginat că aceste unelte vor fi necesare împotriva unui stat agresor care este membru permanent în Consiliul de Securitate”, a spus Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei.

Cecenia, primul război al lui Vladimir Putin

De când a venit la putere, Vladimir Putin a jucat, cu fiecare ocazie, o carte: a intervenţiilor militare. Scopurile sunt multiple: pe de-o parte, pentru a proiecta imaginea unei Rusii puternice, temute, actor important pe scena mondială; pe de altă parte, pentru a acoperi eventuale probleme interne, fie ele economice, cum se întâmplă acum, fie crize de popularitate. Cecenia şi Georgia au fost primele două exemple care arată că, pentru Vladimir Putin, războaiele sunt ca o campanie de PR.

Vladimir Putin a venit la putere cu un război, o moştenire care avea să îl definească. Era prim-ministru, în 1999, când a început cel de-al doilea război din Cecenia, o regiune din Caucazul de nord.

Acest conflict, declanşat în ultimele luni ale regimului Elţîn, i-a dat lui Putin o lecţie pe care avea să o ţină minte toată cariera politică: într-o ţară precum Rusia, războaiele pot fi folosite ca un instrument de relaţii publice. Aşa a devenit Vladimir Putin, un necunoscut adus de Elţîn de la Sankt Petersburg, cel mai popular politician din ţară. A intuit ceva ce politicienii americani aveau să descopere abia după atentatele din 11 septembrie 2001: teama de terorism poate fi cea mai puternică armă de politică internă.

„Cu orice provocări ne-am confrunta în viitorul apropiat, în oricare regiune, noi nu avem dreptul să arătăm un singur moment de slăbiciune. Niciun singur moment. Pentru că, dacă am face aşa ceva, atunci cei care au murit au murit degeaba”, spunea Vladimir Putin în 1999.

Războiul din Caucazul de Nord, cum mai este cunoscut acest conflict, a început pe 26 august 1999. A fost răspunsul Federaţiei Ruse la invadarea Daghestanului, republică învecinată Ceceniei, de către Brigada Internaţională Islamică de Menţinere a Păcii. Războiul propriu-zis s-a încheiat în mai 2000, dar, în următorii nouă ani, Moscova a dus ceea ce ea a numit o operaţiune antiteroristă în Cecenia. Efectul acestui război: Vladimir Putin a restabilit controlul Moscovei asupra Ceceniei. Oamenii aveau o mână de fier care, în ciuda problemelor economice şi a unei armate extrem de învechite, le promitea gloria de altădată.

Este mare păcat că se întâmplă aşa ceva în deschiderea Jocurilor Olimpice. Aceasta a fost mereu ziua în care armele sunt puse deoparte. Dar conducerea Georgiei a recurs la gesturi foarte agresive în Osetia de Sud. Au început, practic, o operaţiune militară, folosind tot felul de armament greu, artilerie şi tancuri. Există victime şi în rândul forţelor ruseşti de menţinere a păcii. Este foarte trist şi, desigur, va trebui să răspundem”, spunea Vladimir Putin în august 2008.

Vârful „putinismului”, cum este numit curentul Vladimir Putin, a venit cu un alt război. În noaptea de 7 spre 8 august 2008, Georgia a lansat o ofensivă militară pentru a recupera republica separatistă Osetia de Sud. Rusia a început o contraofensivă, de partea osetinilor. După doar câteva zile, armata rusă a reuşit să împingă trupele georgiene în afara regiunii separatiste. Mai mult, aviaţia rusă a atacat inclusiv capitala Georgiei, Tbilisi. În 16 august, Georgia era nevoită să semneze acordul de pace cu Rusia. A pierdut atât Osetia de Sud, cât şi Abhazia, o altă regiune separatistă. La fel cum acum acuză Statele Unite că au pus la cale Euromaidanul, protestele din Ucraina care au dus la căderea regimului Ianukovici, Vladimir Putin i-a acuzat pe americani şi pentru războiul din Georgia.

Avem motive serioase să credem că cetăţeni americani au fost implicaţi direct în zona de conflict. Dacă este aşa, se pune problema dacă nu cumva cineva din Statele Unite a creat intenţionat acest conflict”, spunea el în 2008.

Şapte ani mai târziu, situaţia continuă să fie tensionată între cele două ţări. Rusia este acuzată periodic de Georgia că mută graniţele celor două republici. Că îi fură în continuare din teritoriu.

Derbedeul de cartier” și „expresia slăbiciunilor Rusiei”

Sunt acţiunile lui Vladimir Putin o dovadă a forţei sale? Este el liderul care reface constant regulile jocului şi îi obligă pe toţi ceilalţi să ţină pasul cu el? Iată cum îl văd pe liderul de la Kremlin jurnalistul Cristian Tudor Popescu şi politologul Cristian Pîrvulescu:

Cristian Tudor Popescu: „Ştiţi cine e considerat cel mai puternic om din lume în SUA? Acest domn, Vladimir Putin. Da, există un sondaj făcut acum vreun an şi ceva, pe care l-am citit cu ochiul cât ceapa, în care americanii considerau că Vladimir Putin e un conducător mai puternic decât Obama. Apreciază comportamentul de derbedeu de cartier al acestui fost băiat de cartier din anii 50, domnul Putin. Care e marea probă de bărbat de stat a acestui domn? Nu ştie alt limbaj decât al forţei. El ştie să aplice metoda rusească veche de decenii, ba chiar de secole: împinge baioneta și dacă dă de beton sau de oţel, atunci face un pas înapoi, dacă dă de pământ, atunci merge mai departe. Asta e marea valoare politică a acestui domn.”

Cristian Pîrvulescu: „Atacurile din Siria, care par să îngrijoreze pe unii, sunt, din punctul meu de vedere, expresia slăbiciunilor Rusiei, inclusiv agresivitatea sa în Ucraina și Moldova. Manifestaţiile de la Chişinău sunt proruse. Şi votul unor ţări europene la JAI împotriva primirii obligatorii a refugiaţilor a fost tot un joc făcut de Rusia. Toată dezbaterea aceasta legată de refugiaţi, ca şi toate temele legate de păstrarea identităţii naţionale, sunt tipice teme ale propagandei panslaviste și ortodoxiste pe care actualul guvern rus o duce.”