Sari la conținut

Accident groaznic de tren în orașul-port Alexandria: 42 de morți și 133 de răniți

Autorităţile egiptene au anunţat că 42 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 133 au fost rănite, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în localitatea portuară Alexandria, situată pe malul Mării Mediterane, transmit agențiile de presă, care citează un bilanț al Ministerului Sănătății.

Potrivit primelor informaţii, un tren circula dinspre Cairo, iar al doilea plecase din localitatea Port Said, atunci când s-au ciocnit frontal în apropierea gării Khorshid, la intrarea în orașul Alexandria.

Imaginile difuzate de televiziunea publică au arătat unul din trenuri răsturnat parțial, un vagon deraiat pe câmp și echipe de intervenție transportând morți și răniți spre ambulanțe.

Potrivit unui martor ocular, în urma ciocnirii s-a format o adevărată „piramidă” de fiare contorsionate, în care au rămas prinse trupurile celor morți și răniți.

Coliziunea a avut loc la ora locală 14:15.

Autorităţile egiptene nu ştiu cum cele două trenuri de pasageri au ajuns să circule pe aceeaşi linie feroviară de pe coasta Mării Mediterane. Coliziunea ar fi fost cauzată de oprirea unuia din trenuri pe calea ferată după o pană, a relatat televiziunea egipteană, citând responsabili din Ministerul Transporturilor. Alte surse spun că ar fi vorba despre o eroare de schimbare a macazului. Inclusiv ministrul transporturilor a vorbit despre o „eroare umană”, fără să dea detalii.

În jur de 25 de ambulanțe au fost mobilizate la locul accidentului, potrivit lui Ahmed El-Ansari, unul din responsabilii serviciilor de intervenție. 

Procurorul-șef al Egiptului, Nabil Sadeq, a ordonat o anchetă urgentă cu privire la accident.

În ultimii ani, în Egipt s-au produs mai multe tragedii feroviare, cea mai gravă având loc în 2002, când un tren care se îndrepta spre sudul țării a luat foc, provocând decesul a 373 de persoane. 

În 2013, zeci de persoane şi-au pierdut viaţa, atunci când un tren a intrat într-un microbuz şi în mai multe autovehicule din sudul Cairo.

 în 2012, 51 de pasageri, printre care 47 de copii, au murit în centrul țării, când autocarul în care se aflau a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată. 

Mulți, inclusiv oficialii, acuză infrastructura învechită.