Sari la conținut

Drumul suspinelor. Poveştile impresionante ale refugiaţilor

Femei însărcinate, copii şi bătrâni. Cu toţii se agaţă cu disperare de singura şansă pe care o au ca să scape de bombele, foametea sau bolile care îi umăreau acasa. De frică să nu rămână în urma grupului cu care călătoresc, refugiaţii se înghesuie în cele 50 de autocare ce îi vor duce la 10 kilometri de graniţă cu Ungaria. Fiecare a plătit între 50 şi 100 de euro pentru un loc. O sumă care poate părea mică pentru un european, dar care pentru un refugiat poate să însemne totul.

Salman, Pakistan (25 ani): „Vreau să lucrez în Germania pentru a trimite bani în Pakistan și astfel să-mi văd părinții fericiți. Atunci voi fi și eu fericit”.

Ali a plecat acum trei săptămâni din Siria spre Germania împreună cu soţia şi cei cinci copii. Îşi aduce aminte cu teamă de războiul pe care l-a lăsat în urmă şi spune că, la finalul drumului infernal pe care a pornit, va putea oferi familiei un viitor sigur.

Ali: „După ce Guvernul a început să ucidă copii, femei,...iar din 2012 până în 2013 au început cu bombele, cu avioanele, au distrus atât de multe orașe din Siria, case dărâmate peste tot. Așa că de aceea au plecat oamenii din Siria, că e război".

Hanna, soţia lui Ali: „Este greu...mergem pe jos 20 de minute, o jumătate de oră, o oră, iar copiii spun că nu mai pot. Apoi stăm 20 de minute”.

Autocarele îi lasă pe refugiaţi la 10 kilometri de graniţa Serbiei cu Ungaria. Oamenii îşi iau copiii în braţe şi străbat pe jos drumul până la frontieră. Sute de suflete obosite, cu capetele plecate, îşi duc în spate tot ce au.

Aisla are 61 de ani şi a luat drumul exodului după ce casa i-a fost spulberată de bombe. Vrea să ajungă în Germania.

Aisla: „Nu mai am nimic. Decât pe cele patru fiice ale mele. Două în Germania și două în Siria”.

Pe el şi pe toţi ceilalţi refugiaţi îi aşteaptă însă un gard de sârmă ghimpată la graniţa dintre Serbia şi Ungaria. O parte dintre pribegi se tem şi se opresc. Alţii ocolesc obstacolul şi trec frontiera pe calea ferată, singurul loc în care nu există piedici în calea lor. Ajung în Ungaria, ţară care este doar un punct în călătoria de mii de kilometri spre Germania.

După 10 kilometri parcurşi pe jos, refugiații ajung într-o tabără improvizată la aproximativ un kilometru de granița cu Ungaria. De aici, autoritățile îi transportă cu autocarele la Roetske unde fiecare persoană va fi amprentată.

De la Roszke, migranţii sunt din nou pe cont propriu. Trebuie să găsească mijloace de transport cu care să ajungă în Germania. Mulţi sunt preluaţi de traficanţi care le promit că îi duc în siguranţă la destinaţie. Dar niciodată nu pot şti ce îi aşteaptă pe drum.