Sari la conținut

Ebola, una dintre cele mai grave crize sanitare

Amber Vinson, infirmiera care a contractat virusul Ebola când îl îngrijea pe pacientul zero diagnosticat în Statele Unite, a fost mutată din Dallas la un spital mai bine echipat din Atlanta. Nici transferul n-a decurs, însă, conform regulilor. Jurnaliştii americani care au filmat momentul în care tânăra a fost urcată într-un avion au atras atenţia că pe pistă se afla un bărbat fără costum de protecţie.

Privindu-l pe bărbatul îmbrăcat civil, pare că monitorizează operaţiunea şi supraveghează fiecare mişcare de pe pistă”, Jennifer Lindgren, jurnalist CBS. Bărbatul fără costum de protecţie a intrat în contact cu celelalte persoane care o însoţeau pe infirmiera contaminată şi chiar a pus mâna pe un sac de plastic. Cu toate acestea, şefii Centrului de Control al Bolilor spun că nu e nicio problemă, pentru că angajatul lor n-a intrat în contact direct cu femeia bolnavă.

Deocamdată, infirmiera se simte bine. „A putut să coboare singură din avion şi să se urce în ambulanţa care o aştepta. A fost, după cum puteţi vedea, acoperită din cap până în picioare cu un costum de protecţie. La fel au fost echipaţi şi cei care au transportat-o”, a spus J.D. Miles, jurnalist CBS. Autorităţile americane sunt, însă, în alertă pentru că femeia a călătorit cu avionul cu o zi înainte să fie diagnosticată. Echipajul cursei respective este monitorizat, iar pasagerii trebuie identificaţi.