Efectele ciclonului din Fiji

Data publicării:
vreme fiji

Paradisul turistic s-a transformat într-un peisaj apocaliptic.

 „Eram în casă şi furtuna a fost foarte puternică, a stricat tot. A trebuit să fugim în biserică pentru a ne salva vieţile”, spune un locuitor.

Zeci de sate au fost făcute una cu pământul, iar dezastrul provocat de ciclon este atât de mare încât unii localnici spun că Fiji este de nerecunoscut. În plus autorităţile se tem de izbuncnirea unor epidemii.

Case au fost distruse, multe zone joase au fost inundate şi oamenii au fost lăsaţi şocaţi şi confuzi”, spune Josaia Voreqe Bainimarama, premierul din Fiji.

În arhipelagul din Pacific a început o uriaşă operaţiune de curăţare după trecerea violentului ciclon Winston. Peste 8 mii de oameni care şi-au văzut casele distruse de urgie trăiesc acum în cele 750 de centre de primire organizate de autorităţile din Fiji.

„Vreau să rog guvernul să ne ajute, să ne sprijine cât mai repede posibil”, afirma Manpreeta Latakumar, coordonator centru de primire.

„Curentul electric este căzut în toată ţara şi acoperişurile de fier, sticlă, cablurile electrice şi alte materiale periculoase prezintă ameninţări grave la adresa siguranţei publice. Lucrăm din greu pentru a face străzile şi comunităţile din nou mai sigure, dar acest lucru va dura”, spune Josaia Voreqe Bainimarama, premierul din Fiji .

Mai multe state au anunţat că vor trimite ajutoare pentru Fiji, unde trăiesc 900.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri