Efectul Colectiv | Diaspora, alături de România

Data publicării:
dias2

Peste 200 de români s-au adunat în Piaţa Trocadero din Paris, mobilizaţi de manifestaţiile de amploare din ţară. Cu turnul Eiffel în fundal, ei au intonat imnul României şi au aprins lumânări în memoria victimelor de la clubul Colectiv.

Pregătiţi cu steaguri tricolore şi cu pancarte cu mesaje, românii de aici au acelaşi discurs cu cei de acasă: vor o ţară nouă, o clasă politică reformată, un parlament redus şi diminuarea corupţiei. Au existat şi scandări mai dure de genul: „Ne pasă, ne pasă, noi vrem acasă!”, „Dacă vă schimbaţi între voi, vă ducem la gunoi!”, „Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!” şi „Corupţia ucide!”, transmite Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa.

Ceea ce este cu adevărat impresionant este că românii din Paris s-au mobilizat extrem de repede, impresionaţi de ceea ce se întâmplă în ţară şi au obţinut autorizaţia pentru miting într-o singură noapte, deşi în mod normal durează trei zile.

Eram ieri acasă şi am zis că nu putem să rămânem acasă pentru că am văzut atâţia oameni în stradă şi ştiu că şi cei din spatele meu îşi doreau să fie alături de ei.”, spune un bărbat.

„Vrem să le arătăm că suntem solidari cu ei, că nu am uitat oamenii care au murit din cauza corupţiei, din cauza sistemului care este acum şi vrem să reformăm sistemul politic”, povestește o femeie.

„Credem că faţă de momentul revoluţiei din 1989, populaţia este mult mai greu de manipulat, mai bine informată. Am fost surprins în mod plăcut să văd aseară peste 35.000 de oameni la Bucureşti care au manifestat în mod paşnic, nu au fost maşini sparte, incendii. Totul s-a desfăşurat într-un mod absolut decent şi cred că acesta este viitorul României - bunul simţ pe care din păcate clasa politică nu îl are.”, mai spune un alt român din Paris.

Mesajele protestatarilor de la Bucureşti au răsunat şi peste Prut. Sute de oameni au mărşăluit la Chişinău cu pancarte pe care scria „Jos corupția!” și scandau „Corupția ucide!” sau „Noi răbdăm, dar nu uităm!”. Basarabenii au mers la Ambasada României, unde au aprins lumânări şi au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv.

În semn de solidaritate cu protestele din ţară au ieşit în stradă şi românii din Londra. „Corupţia ucide!” „Colectiv” sau „Diaspora e cu voi!” se putea citi pe bannerele celor peste 60 de oameni care au manifestat în apropierea ambasadei României în capitala britanică.

La aproximativ 600 de kilometri distanţă, în Luxemburg, alte zeci de români au demonstrat. Ei au păstrat un moment de reculegere şi au aprins lumânări în memoria victimelor de la clubul Colectiv.

Peste Ocean, aproximativ 20 de români au ieşit în stradă în metropola Chicago. Au vrut să le arate celor din ţară că susţin la rândul lor schimbarea clasei politice şi a mentalităţilor din România. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri