Sari la conținut

Emil Hurezeanu: Distrugerea orașului antic Palmyra de către Statul Islamic ar fi una din marile nenorociri ale umanității

E una din marile nenorociri ale umanității dacă se va întâmpla ce au mai făcut. Au distrus Muzeul din Mosul, au distrus Nimrod”, a spus Emil Hurezeanu.

În Siria, Alep a fost unul dintre cele mai splendide orașe ale romanității orientale, sau Damascul – una din minunile lumii – sunt practic distruse în urma acestor războaie din 2010-2011”, a adăugat jurnalistul.

Un paradox tragic face ca Mohamed Atta, cel care a studiat arhitectura la Hamburg și ingenieria, și care a condus unul din avioanele care au intrat în World Trade Center, la 11 septembrie 2001, să-și fi dat o teză de licență sau poate chiar de doctorat cu refacerea centrului istoric a orașului Alep, la Universitatea din Hamburg. Urmașii lui îl fac praf”, a menționat el.

Palmyra este interesantă pentru că este una din puținele întâlniri între Vest și Est, acum 3000 de ani. Se întâlneau acolo civilizația romană, cu lumea veche arabă și chiar cu lumea evreiască. Era un loc de platforme, pe unde veneau mirodeniile din Oceanul Indian și se îndreptau spre Europa. E o splendidă așezare, foarte bine păstrată, în mijlocul deșertului sirian, cu cea mai interesantă portretistică romană”, a adăugat Emil Hurezeanu.

Jurnalistul a spus că „acești barbari distrug și moștenirea arabă”.

Pentru ei nu e valabil decât ce s-a făcut după Mahomed, păstrează doar ce e după secolul VII după Hristos. Tot ce ține de lumea arabă de dinainte, ca sa nu mai vorbim de cea creștină sau greco-latină, e distrus. E o furie care ține de demonismul pur, dincolo de decapitare, e și furia asta împotriva monumentelor”, a mai spus jurnalistul.

El a spus că soluția e una militară, care să îi preocupe și pe ruși și pe americani.