Erdogan: Anularea mitingurilor din Gemania amintește de „practici naziste”

Data publicării:
erdogan fb
Foto: Facebook

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că anularea mitingurilor susţinătorilor săi în Germania amintește de „practici naziste”, potrivit News.ro.

erdogan fb
Foto: Facebook

Practicile voastre nu sunt diferite de cele ale naziştilor. Eu credeam că Germania a renunţat de mult timp (la aceste practici). Ne-am înşelat”, a declarat Erdogan la Istanbul, în cursul unui miting al femeilor în favoarea referendumului cu privire la extinderea puterilor sale.

„Voi ne ţineţi lecţii de democraţie, iar apoi împiedicaţi miniştrii acestei ţări să se exprime acolo”, a deplâns şeful statului turc.

Relaţiile dintre Ankara şi Berlin s-au tensionat clar după anularea joi şi vineri, în Germania, a unor mitinguri de susţinere a referendumului din 16 aprilie cu privire la extinderea puterilor preşedintelui Erdogan.

Turcia a reacţionat foarte violent şi a acuzat Germania că acţionează în favoarea unei victorii a taberei „nu” în referendum.

Cancelarul Angela Merkel a explicat că decizia de autorizare sau nu a acestor mitinguri nu revine statului federal, ci este de competenţa comunelor.

Merkel l-a sunat sâmbătă pe premierul Binali Yildirim, într-o încercare de a calma tensiunile, iar miniştrii de externe ai celor două ţări urmează să se întâlnească miercuri.

În pofida acestor interdicţii, ministrul turc al Economiei Nihat Zeybekci, urma să ia parte duminică la două adunări organizate de grupuri turce, la Koln şi Leverkusen.

În Germania se află cea mai importantă comunitate a diasporei turce din lume, adică aproximativ trei milioane de persoane, puternic curtate de diverse partide înaintea tuturor scrutinelor majore din Turcia.

Turbulenţele dintre Berlin şi Ankara, constante după puciul eşuat de la 15 iulie din Turcia, s-au agravat după încarcerarea luni, pentru „propagandă teroristă”, a corespondentului germano-turc al cotidianului Die Welt în Turcia Deniz Yücel.

Erdogan l-a prezentat vineri pe Yücel drept un „reprezentant al PKK” şi un „agent german”, o acuzaţie de spionaj respinsă ca „aberantă” de Berlin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri