Sari la conținut
News Alert

Estonia, prima ţară din lume care va oferi din decembrie un "e-domiciliu"

 

Proiectul, numit "Zece milioane de estonieni", va intra în vigoare la 1 decembrie şi ar putea conferi statului baltic cu numai 1,3 milioane de locuitori statutul unei superputeri în domeniul comerţului electronic, potrivit AFP, preluată de Mediafax.

Teoretic, oricine poate solicita un e-domiciliu şi, în schimbul sumei modice de 50 de euro, să obţină o carte de identitate digitală estoniană, care îi va permite accesul la o serie de servicii publice şi private, ceea ce va reduce semnificativ costurile funcţionării companiei respective.

Totuşi, pentru a solicita un e-domiciliu, candidaţii trebuie să explice ce legătură au cu Estonia şi interesul pentru utilizarea serviciilor online ale ţării. Solicitanţii trebuie să meargă în Estonia pentru a comunica datele personale şi amprentele digitale la poliţie şi vamă, dar este prevăzut ca de anul viitor aceste operaţiuni să poată avea loc la ambasadele estoniene.

Investitori din China, India sau Arabia Saudită vor putea utiliza e-domiciliul pentru a înfiinţa companii în Estonia şi să facă afaceri pe Internet oriunde în Uniunea Europeană, a explicat Kotka.

Toate tranzacţiile vor putea fi realizate la distanţă, datorită semnăturii electronice. UE recunoaşte acest lucru, cu toate că cea mai mare parte a statelor membre nu au servicii fiabile în acest domeniu.

Până în prezent, aproape 10.000 de persoane s-au declarat interesate de e-domiciliu, între care o treime sunt cetăţeni americani, urmaţi de finlandezi, ruşi, britanici, canadieni, precum şi persoane din India şi Bangladesh.

De la lansarea semnăturii electronice în 2002, estonienii au început să o folosească masiv în relaţiile cu statul. Astfel, 95% dintre cetăţeniii Estoniei depun declaraţiile fiscale online, iar semnătura electronică a fost folosită de 180 de milioane de ori, pentru confirmarea de operaţiuni bancare şi contracte.