Europa, divizată de problema refugiaților

Data publicării:
refugiati politie gara keleti GettyImages-486217870-2

Distribuirea refugiaţilor a împărţit Uniunea Europeană în două tabere. Pe de o parte, există state precum Germania, Franţa şi Suedia, care vor un sistem obligatoriu de cote. Este o propunere cu care alte ţări nu sunt de acord. Polonia, Slovacia, Estonia şi România, între altele, cer ca aceste cote să fie stabilite de fiecare ţară în parte.

Gândiţi-vă la o localitate cu 500 de locuitori unde ajunge un singur om şi i se spune: Nu, nu, nu avem loc şi pentru el, nu-l putem ajuta. Aici vorbim de o datorie morală profundă, avem o responsabilitate umană”, a declarat Stefan Lofven, premierul Suediei.

Statele membre UE trebuie să aibă posibilitatea să decidă individual asupra angajamentelor pe care şi le pot asuma în funcţie de posibilităţi”, a afirmat, la rândul său, Ewa Kopacz, premierul Poloniei.

22 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene fac parte din acest calcul al cotelor. Italia, Grecia şi Ungaria sunt scutite de sistem, pentru că sunt ţări care se confruntă deja cu un aflux important de refugiaţi. Nu în ultimul rând, Marea Britanie, Danemarca şi Olanda nu sunt obligate să accepte astfel de cote, dar s-au oferit, totuşi, să primească mii de refugiaţi.

Potrivit calculelor, în Germania vor ajunge cei mai mulţi - până la 40.000 de oameni. Franţa ar urma să primească în jur de 30.000, Marea Britanie şi Spania - aproximativ 20.000.

Dacă mă întrebaţi, cred că ne descurcăm cu o jumătate de milion de refugiaţi pe an, asta pentru câţiva ani, nu am nicio îndoială. Poate am putea primi şi mai mult. Dar ca să zici, germanii sunt puternici, iar restul Europei să spună că nu e disponibilă... Nu merge aşa”, a declarat Sigmar Gabriel, vicecancelarul Germaniei.

În acest context, oficialii Naţiunilor Unite trag un semnal de alarmă.

Spaţiul Schengen riscă să se prăbuşească şi foarte probabil că asta se va întâmpla dacă nu se va ajunge la o politică europeană comună în privinţa imigraţiei”, a avertizat Peter Sutherland, Înaltul Reprezentant ONU pentru Migraţie.

„Suntem pentru cote pe baza voluntară şi vom insista pe această poziţie. Sigur, în măsura în care va exista o majoritate care să adopte această decizie, va trebui să vedem ce facem”, a spus, la Digi24, Leonard Orban, consilier prezidenţial pentru Afaceri Europene.

Un număr record de refugiaţi se află deja de mai mult timp în statele vecine Siriei. Potrivit ONU, aproape patru milioane de oameni au fugit din calea războiului în Liban, Turcia şi Iordania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri