"Există o singură China". O altă țară întrerupe relațiile diplomatice cu Taiwanul

Data publicării:
Taipei, Taiwan
Foto: Shutterstock

Panama a întrerupt relațiile diplomatice cu Taiwanul, pentru a-și îmbunătăți relația pe care o are cu China. Guvernul panamez a declarat că "există o singură China" și că Taiwanul face parte din aceasta, relatează BBC News.

Taipei, Taiwan
Foto: Shutterstock

În replică, Taiwanul și-a exprimat "furia și regretul" și a acuzat Panama de "hărțuire".

Doar 20 de țări mai au acum relații diplomatice cu Taiwanul, pe care China îl consideră parte din teritoriul său și îi refuză independența.

În ultimii ani, China a investit masiv în Panama, ceea ce ar putea explica de ce țara din America Centrală și-a schimbat brusc poziția față de Taiwan.

În decembrie anul trecut, insula africană Sao Tome și Principe a întrerupt relațiile diplomatice cu Taiwanul în favoarea Chinei.

Ministrul de externe al Taiwanului a condamnat ferm decizia și a declarat că aceasta este o mișcare "foarte neprietenoasă" din partea Panama, care "s-a predat în fața intereselor economice ale autorităților de la Beijing", și a acuzat China că își cumpără influența.

La scurt timp după anunțul făcut de Panama, agențiile de stat chineze au publicat imagini cu miniștrii de externe panamez și chinez, în timp ce semnau un document de colaborare diplomatică și ciocneau șampanie pentru a sărbători evenimentul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri