Sari la conținut

EXODUL | Cele mai dure declaraţii ale lui Viktor Orban 

Părerea mea, avem dreptul să nu primim mari comunităţi musulmane. Aceasta este politica noastră. Noi nu vrem. Nu ne place tot ce vine din Occident. Probabil le-a plăcut celor care au făcut-o, dar nouă nu ne place”.

Acest discurs radical al lui Viktor Orban nu este o noutate. Este pe deja celebrul său traseu tradiţionalist, suveranist, naţionalist, închis aproape ermetic la tot ce ar putea tulbura starea de fapt pe care el o acceptă.

,,Reacţia Europei este o nebunie. Trebuie să recunoaştem că politicile europene greşite din domeniul imigraţiei au condus la această situaţie. Sunt iresponsabili acei politicieni europeni care le promit imigranţilor o viaţă mai bună şi care îi încurajează să lase totul în urmă şi să-şi rişte vieţile ca să se mute în Europa. Dacă Europa nu-şi revine la o gândire de bun simţ, se va vedea nevoită să se bată pentru propria soartă", scria Viktor Orban.

A fost criticat dur pentru primul gard unguresc ridicat în faţa imigranţilor, dar nu i-a păsat. Ba mai mult: e gata să ridice oricâte ziduri crede el ar fi nevoie

Viktor Orban: „Dacă traficanţii şi imigranţii ilegali vor vrea să vină în număr mare în Ungaria prin Croaţia, atunci vom avea nevoie de garduri şi acolo. Nouă, maghiarilor, ne este foarte teamă, europenii au şi ei temeri, deoarece vedem că liderii europeni, inclusiv prim-miniştrii, nu sunt în stare să ţină situaţia sub control. Nu este o problemă europeană. Este problema Germaniei. Nimeni nu vrea să rămână în Ungaria. Nu ne este greu cu cei care vor să stea în Ungaria. dar nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, nici în Slovacia, Polonia sau Estonia. Toţi vor să ajungă în Germania”.

Acum, Viktor Orban speră că pachetul legislativ anti-imigraţie, adoptat de parlamentul de la Budapesta, va fluidiza fluxul migrator.

Viktor Orban: „Nu pot promite că va avea succes de a doua zi. Dar pas cu pas, este clar că Ungaria va reuşi să preia controlul la graniţe. Vom putea respecta toate reglementările europene, create pentru ţările membre. De aceea sunt aici. I-am cerut dlui Schultz să-i roage pe reprezentanţii Parlamentului European să nu mai critice Ungaria pentru că face ce trebuie făcut. În loc să ne criticaţi, mai bine ne lăsaţi să ne facem treaba, conform legislaţiei comunitare”.

Măsurile anti-imigraţie vor intra în vigoare pe 15 septembrie. Spun că orice imigrant care va sări gardul de la graniţa cu Serbia va risca trei ani de închisoare. De asemenea, Ungaria înfiinţează noi zone de tranzit, în care refugiaţii care vor să depună cereri de azil vor fi obligaţi să stea până când vor primi un răspuns,

În plus, parlamentarii au declarat "stare de criză provocată de o migraţie în masă", ceea ce va permite poliţiei şi armatei să supravegheze procedurile de înregistrare a imigranţilor şi să deschidă centre de detenţie în centrele de primire.