EXODUL REFUGIAȚILOR. Cursă contracronometru către Occident

Data publicării:
refugiati autobuz

La graniţa din sudul Ungariei, în apropiere de tabăra de la Roszke, imigranţii s-au aşezat pe pământ, au blocat intrările în autocare şi au strigat „Nu amprentărilor!”, „Nu taberelor!”. Ei au scandat şi numele cancelarului Angela Merkel. Germania este considerat punctul terminus al călătoriei de către cei mai mulţi dintre refugiaţi.

Imigranţii găzduiţi la Roszke se plâng de condiţiile grele din tabără, pe care au asemuit-o cu închisoarea Guantanamo.

„Locul ăsta e pentru animale, nu pentru oameni. Câinii aleargă liberi pe străzi, iar eu trebuie să stau aici?”, spune un refugiat.

„De trei zile, nu am mâncat. Asta nu îi face bine bebeluşului. De trei zile nu avem mâncare”, se plânge o refugiată însărcinată.

Vremea rea nu-i sperie pe refugiați

Refugiaţii aflaţi pe drum în Grecia se grăbesc în drumul lor spre vestul Europei. Vremea rea face să fie şi mai grea călătoria.

Chiar şi cu blocajele create în Ungaria, mii de oameni reuşesc să ajungă, zilnic, în Austria. În cursul zilei de vineri, 4.500 de oameni au traversat graniţa pe la Nickelsdorf.

Tocmai de aceea, autorităţile austriece au închis punctele de trecere de la frontiera cu Ungaria. Poliţiştii au instalat garduri de protecţie, iar drumurile rutiere ce duc în Ungaria vor rămâne închise pe parcursul acestui weekend, din motive de securitate.

Cel mai nou bilanţ prezentat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie arată că peste 430.000 de imigranţi şi refugiaţi au traversat Marea Mediterană de la începutul acestui an, aproape dublul celor care au venit în Europa în tot anul trecut. Cei mai mulţi, aproape 310.000, au ajuns în Grecia, iar 121.000, în Italia. Aproape 2.750 şi-au pierdut viaţa pe mare sau sunt daţi dispăruţi.

Cursă contracronometru către Occident

Ungaria mobilizează armata pentru a face faţă valului de refugiaţi şi anunţă că din data de 15 septembrie, imigranţii ilegali vor fi arestaţi. Gardul de sârmă ghimpată, înalt de trei metri şi jumătate, de la graniţa cu Serbia, trebuie să fie gata, aşa că autorităţile au adus la lucru inclusiv deţinuţi. Armata se va implica în controlarea afluxului de imigranţi şi în Germania, mai ales că, în acest weekend, Berlinul se aşteaptă să primească alţi 40 de mii de refugiaţi.

Coloana de refugiaţi care intră în Ungaria pare că nu se mai termină. Gardul de sârmă ghimpată ridicat de autorităţile maghiare nu este un obstacol de netrecut.

Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara: „Acesta este singurul loc pe unde refugiaţii pot pătrunde din Serbia în Ungaria - pe calea ferată. Şi asta pentru că gardul ridicat de autorităţile maghiare se întrerupe aici. Şi cu toate că armata este prezentă în zonă nu îi opreşte pe imigranţi să intre în ţară”.

- De unde vii?

- Grecia.

- Cum a fost drumul?

- Nicio problemă. OK.

Călătoria imigranţilor spre ţările din Vestul Europei a devenit însă o cursă contracronometru, pentru că armata maghiară va finaliza în câteva zile construcţia gardului înalt de trei metri şi jumătate.

Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara: „Armata maghiară a adus în ajutor zeci de deţinuţi de la un penitenciar din Ungaria pentru a-i ajuta la ridicarea gardului. Totul pentru ca acesta să fie gata în 15 septembrie, atunci când graniţa dintre Ungaria şi Serbia va fi asigurată complet”.

Refugiaţii care sunt deja pe teritoriul Ungariei fac tot posibilul să nu fie duşi în taberele instalate de autorităţi. Unul dintre ei ar dori să ajungă în România, unde susţine că ar avea rude.

- Grecia.

- Şi vrei să ajungi în România?

- Da.

- Să locuieşti acolo?

- Da.

***

- Eşti dispus să stai aici, în tabăra din Ungaria?

- Nu.

- De ce?

- E foarte rău.

Imigranţii se mai plâng că nu li se comuncă destinaţia, odată ce sunt urcaţi în autobuze.

- Unde mergi cu autobuzul?

- În cealaltă staţie.

- Ştii unde?

- În Ungaria.

- Ştii unde merge?

- În Ungaria. Opreşte aici. Următoarea parte n-o ştiu.

Autocarele îi duc pe refugiaţi în centrele special amenjate, unde sunt amprentaţi şi îşi pot depune actele pentru a solicita azil în Ungaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri