Sari la conținut
News Alert

Expert american: ISIS folosește arme chimice în Siria și Irak

Un oficial american, citat de BBC, a declarat că este vorba de iperită, aşa-numitul gaz muştar sub formă de pulbere, care a fost folosit de cel puţin patru ori atât în Siria, cât şi în Irak.

„Din fotografiile pe care le-am văzut şi care surprind rănile provocate de proiectilul neexplodat folosit, precum şi din descrierile a ceea ce s-a întâmplat se poate trage concluzia că există dovezi puternice că, în acest atac, a fost folosit un gaz muştar”, a afirmat Jerry Smith, expert în arme chimice. 

Imaginile tulburătoare filmate arată femei însărcinate şi copii care se sufocă din cauza gazului folosit. Experţii americani cred că jihadiştii deţin o celulă special dedicată construirii de arme chimice.

Informaţiile provoacă îngrijorare, întrucât utilizarea de arme chimice ar putea duce la o nouă fază a războiului cu teroriştii, mult mai periculoasă, spun oficialii americani.

Informaţiile vin la doi ani după ce regimul de la Damasc a fost acuzat de folosirea unor agenţi chimici împotriva propriei populaţii.Statele Unite ameninţaseră atunci că vor recurge la bombardamente, dacă armele chimice nu sunt predate.

Acum, acuzată de folosirea armelor chimice este gruparea teroristă Statul Islamic.

Cadrele medicale din Siria au confirmat folosirea agentului chimic.

Am văzut simptomele de sufocare, băşici, ochi apoşi şi mucoasă bogată, precum şi un miros foarte urât după ce am stat de vorbă cu mulţi alţi oameni care mi-au confirmat că a fost folosit gaz muştar.”, a declarat un infirmier.

Utilizarea armelor chimice în Siria a provocat reacţia ONU încă din 2013. Amintirile calvarului chimic prin care oamenii au trecut atunci nu se va şterge, probabil, niciodată.

Ce fel de atac aerian i-ar face pe copii să se sufoce? Să spunem că oamenii mari se pot preface, dar cum o pot face bebeluşi de numai două luni. Îi poţi vedea în înregistrări cum îşi pierd răsuflarea, copii în vârstă de două luni până la trei ani. Ei nu se pot preface”, spunea Ibrahim al-Joudi, membru în Garda Civilă siriană.

Cel puţin 200 de mii de oameni au murit până acum în Siria din cauza războiului civil, iar jumătate din populaţia ţării şi-a părăsit locuinţele în ultimii patru ani.