Fără opinii personale. WTA le învață pe jucătoare ce să răspundă în cazul de dopaj al Mariei Șarapova

Data publicării:
jucatoare 1

Foto: Gulliver/GettyImages

Anticipând că jucătoarele vor fi întrebate în conferințele de presă despre situația Mariei Sharapova, WTA a realizat un set de răspunsuri standard pe care le-a înmânat participantelor la Indian Wells. Sports Illustrated a intrat în posesia acestor documente și le-a făcut publice.

WTA a anticipat mai multe întrebări și le-a cerut participantelor la concursul din California să ofere răspunsuri standard. Iată documentul oficial trimis de WTA fiecărei jucătoare:

„Dincolo de informațiile din final, veți găsi o scurtă listă de întrebări și răspunsuri pentru subiectele cheie pe care ne așteptăm să le abordeze presa. Pentru orice alte probleme, nu ezitați să ne contactați.

Întrebare: Crezi că Maria Sharapova ar trebui suspendată?
Răspuns: Cred că e important ca Programul Antidoping din tenis să urmeze procedurile standard în astfel de situații. WTA va susține orice decizie luată în acest proces.

Întrebare: Ai fost surprinsă că s-a întâmplat asta cu Maria?
Răspuns: Toate jucătoarele au primit lista substanțelor prohibite din 2016, de la WADA și ITF. Este responsabilitatea jucătoarelor să cunoască regulile.

Întrebare: Dacă Maria nu va mai juca niciodată, cât de grea e această lovitură pentru WTA.
Răspuns: Nu pot face speculații. Cred că e important să se termine ancheta și să se ajungă la judecată.

Acestea au fost doar câteva dintre întrebările și răspunsurile din documentul WTA, multe regăsindu-se, ulterior, sub diferite forme, în conferințele de presă de la Indian Wells.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri