Sari la conținut

FOTO VIDEO Cum ajung proviziile în Antarctica, la cercetătorii din bazele ştinţifice. Călătorie fantastică prin Strâmtoarea Drake

Misiunile de cercetare din Antarctica sunt o continuă provocare, şi din cauza vremii extreme de pe cel mai sudic continent al planetei, şi pentru că cercetătorii care petrec luni întregi aici au nevoie de hrană, medicamente şi materiale ştiinţifice. Acum a venit rândul navei braziliene Ary Rongel să înfrunte apele agitate ale Pacificului de Sud pentru a duce la timp proviziile pe continentul alb.

GALERIE FOTO. Sursa: naviosbrasileiros.com.br

Marinarii de la bordul vasului brazilian Ary Rongel au misiunea de a le duce provizii specialiştilor aflaţi în bazele de cercetare de pe continentul alb. Călătoria de patru zile spre coastele Antarcticii este spectaculoasă şi totodată riscantă: vasul trece printre iceberguri rătăcite în apele agitate ale Pacificului de Sud.

Regiunea este una turistică, pentru că pe acolo trec şi vase care transportă oameni pasionaţi de natură care vor să vadă gheţari sau peisaje sălbatice. Mai exact, „este un sector turistic al gheţarilor. Există un gheţar numit Rumiana, altele Germania, Franţa şi Italia”, spune pilotul chilian Aliaga.

Drumul prin Strâmtoarea Drake este foarte dificil pentru toţi cei 82 de marinari de la bord. „Aceşti curenţi vin din Pacific şi se îngustează între Antarctica şi America de Sud. Această masă de apă, această energie, combinată cu puterea vântului, creează aceste valuri uriaşe”, explică şi căpitanul Ricardo Magalhaes.


Cred că mai puţin de 2% dintre oameni cunosc Antarctica. Pentru mine este un privilegiu”, admite locotenentul Aguillar, tehnician al navei Ary Rongel.

Expediţia navei militare sub pavilion brazilian a pornit din portul Punta Arenas, din Chile. Vasul se va opri în Antarctica şi în largul continentului timp de o lună, iar de acolo se va îndrepta spre Brazilia.