Sari la conținut

FOTO VIDEO Imagini spectaculoase. Doi exploratori au filmat în craterul vulcanului Marum

Cei doi bărbaţi au stat chiar pe marginea craterului cu lavă fierbinte şi cu ajutorul unei camere GoPro au reuşit să surprindă imagini spectaculoase cu miezul de foc.

Pentru a filma în inima vulcanului, ei au avut nevoie de costume speciale, deoarece temperatura lavei clocotite poate ajunge şi la 1.200 de grade Celsius.

„Craterul vulcanului Marum este unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe planetă. Este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai periculoase şi greu accesibile locuri”, a declarat George Kourounis, vulcanolog.