Sari la conținut

Gazprom propune din nou o reducere de preţ de 100 dolari pentru gazele livrate Ucrainei

 

Oferta ar putea fi anexată contractului existent dintre Gazprom şi compania de stat ucrainiană Naftogaz, a spus Novak la finalul unei întrevederi cu Comisarul European pentru Energie Guenther Oettinger.

Discuţiile dintre autorităţile din Moscova şi Uniunea Europeană pe marginea disputei dintre Gazprom şi Naftogaz au avansat, dar încă nu s-a ajuns la un acord formal, a spus Oettinger la rândul său.

Acesta a adăugat că o întâlnire între cele trei părţi va fi stabilită săptămâna viitoare.

Propunerea Gazprom de reduce preţul gazelor livrate Ucrainei nu este nouă. Ea a mai fost înaintată la discuţiile anterioare din iunie dintre Rusia, Ucraina şi UE, dar autorităţile din Kiev au refuzat oferta, susţinând că este o vorba de o "capcană".

Rusia a oprit în luna iunie livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza disputei legate de preţ, dar a continuat să furnizeze gaze clienţilor europeni.

Potrivit Gazprom, Ucraina trebuie să plătească o datorie de 1,45 miliarde de dolari pentru ca Rusia să reia exportul de gaze către fostul stat sovietic. Datoria totală a companiei Naftogaz către Gazprom se ridică la 5,3 miliarde de dolari.

La rândul său, Naftogaz reclamă facturarea nejustificată a sumei de 6 miliarde de dolari de către Gazprom.

Ambele companii au depus plângeri la Curtea de Arbitraj de la Stockholm.