George W. Bush, prima expoziţie de pictură. Fostul preşedinte a dezvăluit presei 24 de portrete ale unor lideri mondiali

Data publicării:
bushh

Incursiunea în lumea artistică a fostului preşedinte a fost realizată chiar de fiica sa, Jenna Bush, care i-a luat tatălui său un interviu pentru postul american NBC.

Majoritate tablourilor expuse în biblioteca prezidenţială George W. Bush din Dallas sunt de fapt portrete ale unor foşti sau actuali lideri mondiali. Între aceştia se numără şi actualul preşedinte rus, Vladimir Putin, care i-a trezit fostului lider de la Casa Albă amintiri dintre cele mai interesante.

„Vladimir este un om care, în multe sensuri, vede în Statele Unite un duşman. Cu toate că nu a spus acest lucru, am simţit acest lucru. Viziunea lui despre lume este că fie Statele Unite câştigă şi Rusia pierde, fie invers”, spune fostul președinte.

Unul dintre foştii lideri pe care George Bush spune că i-a pictat cu mare plăcere este Tony Blair.

„Sper să-i placă. Mie îmi place. Îmi place pentru că arată un om plin de compasiune, o persoană puternică şi un prieten de încredere”, afirmă George W. Bush.

Pentru a se perfecţiona, fostul preşedinte şi-a angajat un profesor.

„M-a întrebat: Care este scopul tău? Iar eu i-am răspuns că în acest trup stă ascuns un Rembrandt, iar tu trebuie să-l scoţi la iveală.

Expoziţia va fi deschisă publicului larg în următoarele zile.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri