Grecia a spus "DA" planului de austeritate. La Atena au avut loc proteste

Data publicării:
Protest violente grecia 16 07 GettyImages-480804440

 

FOTO: Gulliver/Getty Images

ACTUALIZARE 7.20. 229 din cei 300 de parlamentari greci au aprobat pachetul de măsuri de reformă cerute de creditori. 


Reformele adoptate de Parlamentul grec:

- TVA de 23% pentru mâncare procesată şi restaurante

- TVA de 13% pentru mâncare proaspătă, facturile de energie, apă şi hoteluri

- TVA de 6% pentru medicamente şi cărţi

- renunţarea la reducerea de 30% din TVA pentru insule

- creşterea impozitului pentru firme mici de la 26% la 29%

- oprirea pensionărilor anticipate până în 2022

- vârsta de pensionare creşte la 67 de ani

Adoptarea acestor reforme nu a fost uşoară. Un sfert dintre parlamentarii Syriza au votat "nu", inclusiv fostul ministru de finanţe Yanis Varoufakis.

Aşa că Alexis Tsipras a trebuit să se bazeze pe opoziţie, care susţine că a votat deoarece aşa a dictat interesul naţional. Dar chiar membrii Syriza care au votat măsurile cerute de la Bruxelles nu erau convinşi că fac ce trebuie.

Alexis Tsipras, premierul Greciei: „Recunosc că măsurile sunt dure şi că nu sunt de acord cu ele, nu cred că o să ajute economia greacă, spun asta deschis. Dar în acelaşi timp spun că trebuie să le implementez”.

Euclid Tsakalatos, ministrul grec de Finanţe: „Vă spun că luni, ora 9:30, a fost cel mai dificil moment din viaţa mea. Am luat o decizie care o să mă bântuie toată viaţa. Totuşi, ştiu că ne-am simţit ca şi cum nu aveam altă opţiune”.

Stavros Theodorakis, liderul Partidului Potami: „Domnule prim-ministru, este de neconceput să ţineţi în guvern pe cei care au votat împotriva dumneavoastră, conspiratori politici, apostoli ai populismului, şobolani care doar aleargă după putere”.

Nu toată opoziţia a fost de partea lui Alexis Tsipras. Neo-naziştii din Partidul Zorii Aurii au denunţat acordul cu creditorii.

Ilias Kasidiaris, deputat al Zorilor Aurii: „Ce sunt aceste 50 de miliarde de euro? Ce intenţionaţi să vindeţi? Sediul Partidului Syriza? Cele 50 de miliarde sunt pentru hidrocarburi, comoara noastră naţională, gazul nostru natural pe care îl vor germanii, dar ei nu vor primi nimic de la Grecia. Acest împrumut ruşinos, acest împrumut urât, respins de popor, vă va trimite pe voi şi politicile voastre la coşul de gunoi al istoriei”.

În timp ce în Parlament şedinţa era în desfăşurare, în faţa clădirii, în Piaţa Syntagma şi pe străzile adiacente au izbucnit lupte între forţele de ordine şi demonstranţii anti-austeritate. Zeci de protestatari radicali au început să arunce cu petarde cocktail-uri Molotov în poliţişti, care au răspuns cu gaze lacrimogene. Oamenii au dat foc la tomberoane, maşini şi bancomate. Mulţi greci se simt trădaţi de guvern şi de Alexis Tsipras, deoarece au fost acceptate măsuri chiar mai dure decât cele respinse prin referendum.


Actualizare 00.02. La Atena discuţiile încă nu s-au încheiat şi votul n-a avut loc. Înaintea dezbaterilor din Parlament, premierul Alexis Tsipras a vorbit la telefon cu preşedintele ţării, la fel cum a făcut-o înaintea referendumului pe măsurile de austeritate.

Şeful guvernului elen a plecat din Parlament în timpul dezbaterilor şi şi-a atras criticile adversarilor săi politici. Acum, presa elenă se aşteaptă la o demisie a premierului pentru că Alexis Tsipras a declarat că dacă pachetul de reforme nu va trece de Parlament, va renunţa la funcţia de prim-ministru.


Actualizare 22.00: Apar incidente violente în Piața Syntagma din Atena. Adrian Cojocaru, reporter Digi24, relatează că unii protestatari au aruncat cu cocteiluri Molotov în forțele de ordine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Jurnaliștii ruși au publicat pe Twitter fotografii cu grenade paralizante. Polițiștii au ieșit înarmați pe străzi și deja au răspuns cu gaze lacrimogene.

 


Acordul de la Bruxelles a divizat partidul şi guvernul lui Alexis Tsipras. Dezbaterea din Parlament se anunţă tensionată, chiar dacă miniştrii au încercat până în ultimul moment să obţină votul deputaţilor.

Panos Skourletis, ministrul Muncii din Grecia: „Nu există o altă opţiune viabilă pentru a preveni apariţia unei noi crize umanitare. Ştiind acest lucru, cerem ca acordul să fie votat”.

Thanassis Pafilis, parlamentar al Partidului Comunist: „Nu doar că el (n.red: Tsipras) nu a desfiinţat planul de salvare, ci a venit cu unul nou, care este barbar pentru poporul grec. De aceea, poporul grec trebuie să se unească şi să iasă pe străzi, să lupte împotriva barbariilor care îi aşteaptă”.

300 de parlamentari fac parte din Legislativul de la Atena, în care Syriza şi Grecii Independenţi deţin majoritatea, cu 162 de mandate. Opoziţia este reprezentată de cinci formaţiuni în frunte cu Noua Democraţie, care are 76 de parlamentari. Partidul de centru-stânga To Potami şi socialiştii de la Pasok au 17, respectiv 13 deputaţi, în timp ce neo-naziştii de la Zorii Aurii şi comuniştii deţin 30 de mandate.

În ciuda criticilor primite din interiorul propriului partid şi din partea opoziţiei, Alexis Tsipras are şanse reale să obţină victoria în Parlament. 30 de deputaţi Syriza au anunţat că nu sprijină acordul, aşa că formaţiunea se va baza pe 119 voturi. Acestora li se adaugă, însă, cele ale pro-europenilor de la Noua Democraţie, To Potami şi Pasok. Se adună, astfel, 225 de voturi, spre deosebire de cei 62 de parlamentari care resping acordul. Aceasta în timp ce Grecii Independenţi, aliaţii Syriza din Legislativ, nu au anunţat ce decizie vor lua.

În stradă, în schimb, situaţia nu stă deloc bine pentru partidul de guvernământ. Este grevă generală în Grecia, farmaciile sunt închise, spitalele lucrează la nivel de avarie, iar transportul public este şi el dat peste cap.

- Nu mai vrem minciuni!

- Va fi din ce în ce mai rău. Aş prefera să părăsim Uniunea Europeană.

După votul din Parlamentul elen, înţelegerea cu Bruxelles-ul trebuie să treacă şi prin parlamentele altor opt state.

Între timp, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să acorde Greciei un împrumut de urgenţă de 7 miliarde de euro. Banii ar trebui să ajungă la Atena în cel mai scurt timp, pentru a asigura plata datoriilor până la semnarea acordului propriu-zis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri