Sari la conținut

Gropi care se repară singure şi maşini electrice încărcate de panouri solare. Cum ar putea arăta șoselele viitorului?

Gropi care se repară singure şi maşini electrice încărcate de panouri solare (FOTO www.arup.com)

Cimentul auto-reparator ar produce o bacterie care să umple crăpăturile din drum atunci când acesta se deteriorează. Ideea inovatoare face parte dintr-un raport asupra viitorului autostrăzilor, conceput de compania de ingineri Arup, relatează Daily Mail, citat de Mediafax.

Raportul, care analizează posibile tendinţe care ar putea apărea în industria construcţiilor până în 2050, ia în calcul şi înlocuirea suprafeţelor convenţionale de drum cu panouri solare care ar putea încărca vehiculele electrice şi topi zăpada.

Vopseaua sensibilă la temperaturi ar putea genera avertismente în formă de fulgi de zăpadă care să indice scăderea temperaturii şi condiţii de gheaţă. Numărul bicicliştilor şi al pietonilor este foarte probabil să crească, iar autoturismele electrice ar putea deveni mai frecvente, cu o performanţă crescută datorită dezvoltărilor ştiinţifice.

Raportul mai sugerează că sistemele avansate de comunicaţii vor face maşinile mai "inteligente" şi "conştiente" de nivelurile de trafic, viteză, vreme şi pericole de siguranţă. Schimbările prevăzute de raport sunt deja testate în faza pilot în jurul lumii, potrivit liderului global de afaceri al Arup. "Vor schimba felul în care abordăm mobilitatea şi transportul de marfă şi vor asigura generaţiilor viitoare o infrastructură a autostrăzilor mai sigură, mai trainică şi mai bună pentru mediu".