Sari la conținut

Gruparea rebelă „Statul Islamic” vrea să ocupe regiuni din Asia, Africa şi Europa, inclusiv România

În paralel cu ofensiva armată din nordul-estul Irakului, rebelii suniţi, asociaţi cu organizaţia Al-Qaida, au schimbat numele grupării lor, cunoscută până acum drept Statul Islamic în Irak şi Levant. De acum, se va numi simplu Statul Islamic, iar conducătorii lui au proclamat drept califat teritoriile pe care le controlează.

Mai mult, liderii islamişti şi-au exprimat intenţiile de a-şi extinde califatul spre Europa Centrală şi de Est, inclusiv pe întreg teritoriul României şi peninsula Crimeea, dar şi în Spania şi Portugalia, jumătate din Africa, Orientul Mijlociu şi părţi întinse din Asia, printre care şi India.

În pofida superiorităţii numerice şi a dotării militare, trupele irakiene nu au reuşit să recupereze oraşul Tikrit, ocupat de radicalii islamişti. Pe de altă parte, forţele armate şi ale poliţiei irakiene au întărit sistemul de apărare al Bagdadului, pentru a opri un eventual atac lansat de către rebelii suniţi.

„Teroriştii încearcă să controleze podul pentru a intra în Bagdad. Astfel, acest pod este considerat unul dintre punctele cheie care duc spre centura Bagdadului”, a spus un comandant al forţelor de poliţie irakiene.

Guvernul irakian a solicitat ajutor internaţional împotriva organizaţiei teroriste şi a acuzat Arabia Saudită că i-a sprijinit pe militanţii islamişti care luptă în Irak şi Siria.