Gruparea Stat Islamic susţine că ar putea achiziţiona o bombă nucleară în termen de un an

Data publicării:
TERORISTI AFRICA 2-1

 

Articolul precizează că gruparea Stat Islamic a devenit în mai puţin de 12 luni "cea mai explozivă mişcare islamistă pe care lumea modernă a văzut-o vreodată", relatează Mediafax, citând presa britanică.

Textul este atribuit fotoreporterului britanic John Cantlie, care este ţinut ostatic de gruparea Stat Islamic (SI) de peste doi ani şi care este folosit în mod regulat de propaganda organizaţiei teroriste.

Articolul cu titlul „Furtuna Perfectă” descrie grupări militante islamiste precum Boko Haram, care au jurat credinţă organizaţiei SI, unindu-se în Orientul Mijlociu, Africa şi Asia pentru a crea o singură mişcare globală.

Articolul lui John Cantlie din Dabiq, foto: Twitter

Daţi-mi voie să pun pe masă o operaţiune ipotetică. Statul Islamic are miliarde de dolari în bancă, astfel că le cere prietenilor săi puternici din Pakistan să achiziţioneze un dispozitiv nuclear prin intermediul traficanţilor de arme care au legături cu oficiali corupţi din regiune”, se arată în articolul publicat de Dabiq.

Autorul textului recunoaşte că un astfel de scenariu este exagerat, dar avertizează: „Este suma tuturor temerilor agenţiilor occidentale de informaţii şi este infinit mai posibil astăzi decât era în urmă cu numai un an”.

Şi dacă nu o bombă nucleară, ce ziceţi despre câteva mii de tone de explozibil pe bază de nitrat de amoniu? Este destul de uşor de făcut”, continuă articolul. Un atentat lansat de SI împotriva Americii ar „ridiculiza atacurile din trecut”.

Experţii apreciază că gruparea Stat Islamic nu are în prezent capacitatea de a achiziţiona o bombă nucleară, dar dispune într-adevăr de fonduri impresionante după ce a cucerit mai multe câmpuri petrolifere în Siria şi Irak. De asemenea, SI vinde artefacte sustrase din siturile arheologice ocupate şi impune taxe civililor captivi în zonele în care s-a extins. Fondurile grupării teroriste sunt estimate la aproximativ două miliarde de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri