Sari la conținut

Gruparea Statul Islamic a decapitat sute de civili în Siria

(sursa foto: Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului)

Jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic angajaţi în conflictul din Siria au ucis în ultimele două săptămâni peste 700 de membri ai unui trib care a încercat să se opună autorităţii lor în estul ţării, a anunţat sâmbătă un ONG sirian.

Dintre cei 700 de membri ai tribului sunnit Shaitat ucişi, 100 erau combatanţi înarmaţi şi restul civili, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Ei au fost ucişi în mai multe sate din provincia Deir ez-Zor, controlată în mare parte de Statul Islamic. Mulți dintre cei omorâți au fost uciși prin decapitare.

În plus, nu se știe nimic despre soarta altor 1.800 de membri ai acestui trib.

Tribul Shaitat luptă de la sfârşitul lui iulie împotriva Statului Islamic, după arestarea a trei membri de-ai săi de către jihadişti, care au încălcat astfel un acord între cele două tabere.

Statul Islamic, care controlează deja un teritoriu vast în Irak, a preluat sub control o mare parte din provincia siriană Deir ez-Zor, pe care a integrat-o în „califatul” său, proclamat la sfârşitul lui iunie pe teritorii aparţinând Siriei şi Irakului.

Între timp, kurzii din Irak încearcă să alunge teroriştii, cu ajutorul aviaţiei americane. 11 militanţi islamişti au pierit în urma atacului.