Sari la conținut

Gruparea teroristă Stat Islamic pierde teren în Irak

Atacurile cu maşini-capcană, care nu au fost revendicate, au avut loc în oraşul Homs, într-o zonă în care se duc lupte intense forţele guvernamentale şi cele ale opoziţiei. Ele au avut loc la scurt timp după ce a fost anunţată încheierea unei înţelegerii dintre cele două părţi, sub medierea ONU.

Acordul a avut în vedere crearea unui cordon de securitate între oraşul Zabadani şi Liban. Acesta va fi folosit pentru evacuarea a zeci de combatanţi rebeli din oraşul asediat de forţele guvernamentale. În baza aceleiaşi înţelegeri, 300 de civili au fost evacuaţi din regiunea Idlib, către Turcia.

Acordul dă speranţe că pacea va putea fi totuşi posibilă în Siria. Este lucrul pe care îl cer de câţiva ani milioanele de refugiaţi din Iordania.

Însă, în Siria, pacea depinde şi de succesul ofensivelor internaţionale împotriva ISIS, gruparea care controlează o parte importantă din teritoriul ţării. O victorie importantă împotriva jihadiştilor au obţinut autorităţile din ţara vecină, Irak. Guvernul a anunţat că trupele sale au recucerit oraşul Ramadi.

Yahya Rasool, general de brigadă: „Oraşul Ramadi a fost eliberat. Forţele contrateroriste irakiene au ridicat steagul Irakului pe complexul guvernamental din Anbar”.

Oraşul este un punct strategic aflat în vestul Irakului. Ramadi fusese cucerit de jihadişti în luna mai, când forţele irakiene nu au făcut faţă asaltului şi s-au retras.

Faptul că Statele Unite s-au opus unei implicări a miliţiilor independente şiite în recapturarea oraşului a îngreunat operaţiunile, însă oficialii americani spun că acest lucru a fost necesar pentru a evita crearea de tensiuni între sunniţi şi şiiţi, în Irak.