Sari la conținut

În mijlocul potopului. Zeci de români din Peru sunt în pericol

Situaţie dramatică în Peru, din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren. Cel puţin 77 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar mulţi sunt în pericol, printre care şi români. Iar coşmarul locuitorilor nu se opreşte aici: autorităţile de la Lima au avertizat că fenomenele meteo extreme ar mai putea dura încă o săptămână.

Regiunile de coastă sunt cele mai afectate, din cauza ploilor care declanşeză torente de pe versanţi sau alunecări de teren.

„E ca un circuit închis, se încălzeşte apa din mare, se evaporă, ajunge la munte, se transformă în ploaie, se umflă râurile, formează viituri şi curăţă tot ce prind în cale. Toţi stăm şi ne mirăm, prima dată au zis că este El Nino, fenomenul, numai că fenomenul acela afectează toată coasta Pacificului, iar acesta este foarte ciudat că afectează doar Peru, în Ecuador şi în ţările din jur nu se întâmplă nimic”, spune Ciprian Tobă, român stabilit în Peru.

Ploi atât de puternice, urmate de inundaţii, nu s-au mai semnalat în Peru de aproape 100 de ani. Peste 800 de oraşe sunt afectate şi au decretat stare de urgenţă. Capitala, Lima, dar şi alte oraşe de pe coasta Pacificului au rămas fără apă potabilă, iar situaţia se anunţă din ce în ce mai dificilă.

Au început deja, au intrat apele în mall-uri, au luat marfa de pe rafturi, oamenii încep deja să nu mai aibă apă, magazinele nu mai au alimente. Au început să apară ţânţari, e căldura mare, nămolul de pe jos care a rămas, tot gunoiul, sunt o gramadă de muşte şi de ţânţari, nu ai apă curată la robinet... E dificil! S-ar putea să dureze cam o lună. Dacă după patru-cinci zile suntem aşa, nu ştiu cum vom fi după o lună”, spune Ciprian Tobă.

Nimic nu mai funcţionează - şcolile sunt închise, la fel şi instituţiile publice.