Încă o noapte de foc în Baltimore: Mii de manifestanți s-au luptat cu forțele de ordine 

Data publicării:
proteste baltimore getty

 Violenţele au izbucnit în Baltimore, după ce un tânăr de culoare a murit în spital, la o săptămână după ce ar fi fost agresat de poliţişti. FOTO: Gulliver/Getty Images

Mii de manifestanți au sfidat ordinul emis de municipalitate prin care li se interzicea să iasă pe străzi în intervalul 22.00 – 05.00, timp de o săptămână. În momentul în care poliţia a încercat să intervină, protestatarii au atacat cu sticle cu apă, cărămizi, pocnitori și cocktailuri Molotov. În plus, au incendiat o bibliotecă publică și au devastat numeroase magazine în calea lor spre centrul orașului.

Poliţiştii au făcut scut uman în faţa protestatarilor.

Violenţe s-au înregistrat şi în timpul zilei, însă doar sub forma unor incidente izolate.

„Trebuie să susţii oraşul! Nu poţi să stai acasă! Vino şi fă ce trebuie să faci astăzi. Arată-le tuturor că vrei să fie reclădit oraşul, orice ar face ei! Nu sta acasă, vino (n.r. la protest)!”, îndemna un protestatar.

S-au întâmplat multe lucruri în acest oraş, în Baltimore. Trebuie să fie soluţionate nedreptăţile făcute împotriva tinerilor de culoare. Nu condamn ce s-a întâmplat noaptea trecută, dar adevărul e că trebuie să existe o soluţie la aceste probleme din cartier şi din oraşul Baltimore”, spune un alt manifestant.

Barack Obama condamnă violenţele din Baltimore

Protestatarii din Baltimore care au comis violenţe trebuie trataţi ca nişte infractori, a declarat preşedintele american Barack Obama, la o zi după confruntările care au lăsat în urmă 15 clădiri arse şi peste 140 de maşini distruse.

„Nu există niciun fel de justificare pentru aceste violenţe. Atunci când anumiţi indivizi deschid uşile magazinelor cu ranga, ei nu protestează, nu-şi spun punctul de vedere, ci fură. Atunci când dau foc unei clădiri, comit o infracţiune. Câţiva oameni au profitat de situaţie în interes personal şi trebuie trataţi drept infractori”, a spus Barack Obama.


Violenţele au izbucnit în Baltimore, după ce un tânăr de culoare a murit în spital, la o săptămână după ce ar fi fost agresat de poliţişti. Fusese reţinut pentru că era bănuit de trafic de droguri şi asupra sa a fost găsită o armă albă. În luptele de stradă, izbucnite după înmormântarea tânărului, 15 poliţişti au fost răniţi.

Primele proteste faţă de acţiunile forţelor de ordine din Statele Unite au început anul trecut, la Ferguson. Membrii comunităţii afro-americane consideră că poliţiştii sunt mai brutali cu ei şi cer egalitate în faţa justiţiei, indiferent de etnie. Manifestanţii din Baltimore au preluat lozinca celor din Ferguson, ce a devenit simbol al protestelor împotriva violenţelor comise de poliţişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri