Înmânarea premiilor Nobel 2015

Data publicării:
premiul nobel medalie

Actualizare ora 16:30. Nobelul pentru Pace a ajuns astăzi la câştigătorii lui, mai multe organizaţii, inclusiv sindicate, din Tunisia care au reuşit să împace forţele politice după revoluţia din 2011, în aşa fel încât tunisienii au avut parte de linişte şi alegeri libere. Ceremonia decernării Premiului Nobel a avut loc la Oslo în prezenţa familiei regale.

„Premiul din acest an este cu adevărat un premiu închinat păcii, acordat pe fondul unei situaţii presărate de revolte şi războaie. Eforturile sale (ale Cvartetului, n.red.) au pus bazele unei platforme a păcii, de rezolvare a conflictelor prin soluţii non-violente. Este o poveste despre construirea unor instituţii solide, care să asigure justiţia şi stabilitatea şi care să demonstreze dorinţa de iniţiere a dialogului şi cooperării,” a spus Kaci Kullmann, preşedintele Comitetului Nobel din Norvegia.  

Trei ore mai târziu, la Stockholm, regele Carl Gustaf al 16-lea va decerna celelalte cinci Premii Nobel - pentru Literatură, Medicină, Chimie, Fizică şi Economie. Seara, în cinstea laureaţilor vor fi organizate banchete, la care sunt aşteptate să participe sute de personalităţi.

Tocmai de aceea, securitatea a fost înăsprită astăzi în Norvegia şi Suedia, de teama comiterii unor atentate similare celor de la Paris, din 13 noiembrie.

Titlurile sunt înmânate în cadrul unor ceremonii care au loc, în fiecare an, pe 10 decembrie, ziua în care a murit fondatorul premiilor, Alfred Nobel.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri