Sari la conținut

INTERVIU. Psiholog elvețian: Trebuie recunoscute drama și traumele refugiaţilor

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Un om merge mii de kilometri pentru că vrea să scape dintr-o ţară unde este război, unde ar putea fi torturat şi ajunge în cele din urmă într-un loc unde este cât de cât în siguranţă, dar nu este bine primit. Ce nevoi are acest om, pe lângă mâncare şi adăpost?

Laurent Subilia: Nevoia este să redobândească puţină umanitate după toată experienţa prin care trece. Am primit aproape 200 de supravieţuitori de la Srebrenica. Şi la cinci ani după venirea lor în Elveţia, am rugat un grup de 52 dintre ei să facem împreună o evaluare a situaţiei lor. Şi una dintre întrebările pe care le-am pus a fost: care a fost cel mai folositor lucru pentru tine atunci când ai ajuns în Elveţia? Ce te-a ajutat cel mai mult? Mai mult de jumătate dintre ei au răspuns, într-o manieră naivă, bunătatea oamenilor, pentru că asta ne-a dovedit că am scăpat din iad. Să fii primit de poliţişti care te bat este o situaţie re-traumatizantă, care distruge ultima fărâmă de încredere în umanitate pentru mulţi oameni. Şi cred că pronosticul pentru viitorul celor care cer azil este deteriorat de astfel de re-traumatizări.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Dar după ce refugiaţii sunt primiţi într-un centru de azil, primesc şi ajutor psihologic? Care este procedura standard?

Laurent Subilia: Una dintre procedurile standard este să se facă o evaluare. În Elveţia, la Geneva, avem asistenţi sociali care trăiesc în locul unde ajung refugiaţii şi acolo fac o evaluare. Dacă constată că o persoană este destabilizată, are probleme psihice şi fizice deopotrivă, vor redirecţiona acea persoană spre medic care va face un consult. Şi cu cât mai repede este oferit ajutorul, cu atât este mai bine pentru pronostic. Bazele tratamentului pentru populaţia traumatizată, poate aţi văzut că după primul război din Golf, în Kuweit, Naţiunile Unite au cerut unui grup de experţi să pună bazele pentru reabilitarea populaţiei. Iar acest grup, condus de profesorul Sartorius de la Universitatea din Geneva, a stabilit patru principii de bază: primul este recunoaşterea. Ceea ce ai trăit este oribil, este inuman, deci trebuie recunoscute trauma şi suferinţele. Al doilea este tratamentul, medical, psihologic, şi orice alt tratament necesar. Al treilea este o formă de despăgubire. În cazul războiului din Golf a trebuit să plătească Sadam Hussein şi a fost mai simplu să fie obţinută. Iar al patrulea principiu este deschiderea spre viitor. Deci, când un refugiat vine în Europa şi este bătut, nu are parte de niciun fel de recunoaştere. El trebuie să dovedească faptul că este refugiat şi nu un imigrant. Deci este o formă de re-traumatizare. Foarte des, accesul la îngrijiri medicale este limitat. În multe ţări se asigură doar îngrijirile de urgenţă. Situaţiile care le ameninţă viaţa sunt traumatizante pentru azilanţi. Susţinerea psihologică este deseori considerată inutilă şi nu se pun diagnostice. Deci, tratamentul este important. Despăgubiri, accesul la locuri de muncă, la condiţii mai bune de viaţă şi apoi deschiderea spre viitor. Care sunt planurile tale pentru azi şi mâine? Acestea sunt de cele mai multe ori blocate complet de politica de descurajare şi deturnare pe care multe ţări o aplică în cazul celor care vor azil. Se limitează accesul la muncă, la case, proceduri extrem de greoaie pentru obţinerea azilului, toate acestea sunt contraproductive şi contraindicate din punctul de vedere al reabilitării.