Sari la conținut

INTERVIU. România, câmp de luptă între Occident și Rusia

H: Bine ai venit, Wess! Ne pare bine să te avem alături de noi în seara aceasta.

M: Mulţumesc. Îmi pare bine că sunt aici, Emil. Îţi mulţumesc că m-ai invitat!

H: Nu ţi se pare cumva neobişnuit că ai ales să fii cu noi în această seară, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din România, în loc să fii martor la febra alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial din ţara ta?

M: Este neobişnuit, dar sunt momente politice importante nu numai pentru Statele Unite, ci şi pentru România.

H: Crezi?

M: Da, cred că este un moment important pentru politica românească, acum când se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi, alături de acest nou moment de schimbare politică, acesta este cel de-al şaptelea scrutin consecutiv şi paşnic pe care România îl organizează din 1989 încoace. De aceea, cred că este un moment foarte important.

H: Ai urmărit evenimentele politice din România, care sunt în acelaşi timp accelerate şi fragmentate, ca peste tot, de altfel, în timpul unei campanii electorale prezidenţiale? Cum vezi scena politică, mai ales? Ce ştii despre competiţia electorală pentru prezidenţialele din ţara noastră?

M: Emil, cred că este clar că atât procesul de consolidare politică, precum şi cel de fragmentare care au loc acum în România sunt compatibile cu tendinţa globală care poate fi observată acum în politica central-europeană. Cred că ambele erau în desfăşurare deja de mai mult timp şi, cel mai probabil, alegerile vor produce o configuraţie în cadrul căreia un partid va avea o reprezentare considerabilă în multe dintre organele influente în stat. Cred, în acelaşi timp, că va fi un important moment pentru democraţia română, care merită urmărit pentru modul în care România foloseşte acest moment de consolidare politică, apoi, evident, creşterea economică, uriaşul potenţial energetic, pentru modul în care România va folosi aceste avantaje şi dacă le va folosi pentru a deveni un lider în Europa de Sud-Est.

H: Recent, Wess, ai scris o lucrare ştiinţifică intitulată: "Strategia României după războiul din Ucraina. Ameninţări şi oportunităţi". Nu mă surprinde, dar sunt totuşi puţin îngrijorat să citesc în lucrarea ta - şi citez acum: "În niciun alt loc riscurile şi şansele sau peisajul strategic în formare nu sunt mai mari decât în România, cel mai mare şi mai important aliat geostrategic al Statelor Unite în Europa de Sud-Est." Să detaliem puţin, mai întâi în ceea ce priveşte riscurile, iar apoi - dacă eşti de acord - în ceea ce priveşte oportunităţile.

M: Emil, cred că mediul vostru geopolitic în Europa de Sud-Est se schimbă într-un mod destul de dramatic şi cred că era în schimbare de ceva vreme. Războiul din Ucraina este o manifestare a acestor schimbări de profunzime care, puse în balanţă, nu sunt favorabile ordinii euroatlantice în această regiune. Între riscuri, aş spune că România trebuie să facă faţă anumitor schimbări care vor afecta precondiţiile necesare pentru succesul statului român, provocări geopolitice fundamentale precum rapidele evoluţii geopolitice sau remilitarizarea Mării Negre, o frontieră remilitarizată în est, cu Republica Moldova, Transnistria şi Găgăuzia, în plus. De asemenea, cred că accelerarea...

H.: Îmi cer scuze că te întrerup: disputele în relaţia dintre Budapesta şi Bucureşti se numără printre riscuri?

M.: Aceasta este întotdeauna o posibilitate. Sperăm că nu se va întâmpla, dar una dintre realităţile geopolitice şi politice ale acestei regiuni în epoca noastră este reapariţia iredentismului pe baze etnice. Cred că anexarea Crimeei a stabilit un model pentru un iredentism cu intenţii revizioniste prezent în numeroase regiuni din cadrul bazinului dunărean, dar şi dintr-o zonă mai largă. Există populişti şi naţionalişti în numeroase părţi din această regiune, în Balcanii de Vest, poate chiar şi în Transilvania sau în Transnistria, cu siguranţă în Transcarpatia, care au privit spre Crimeea ca spre un exemplu în ceea ce priveşte repatrierea grupurilor etnice în ţara de origine. Cred că acesta constituie un precedent periculos pentru România. Şi aceasta, în parte pentru că România a câştigat cel mai mult în secolul XX de pe urma marelui proces de retrasare a graniţelor în această regiune. De aceea, cred că România ca aliat euroatlantic al Statelor Unite are cel mai mult de pierdut de pe urma iredentismului, dacă acesta va deveni un model pentru relaţiile dintre state în această regiune.

H.: Care sunt oportunităţile, ţinând cont de acest peisaj mai degrabă sumbru?

M: Cred că România are uriaşe oportunităţi strategice. Ca democraţie care a avut cel mai mare succes în Balcani, ca ţară care a atras mai mult de 170 de miliarde de dolari din anii '90 şi până acum, ca democraţie tot mai consolidată, România are o uriaşă şansă de a deveni un lider regional în ceea priveşte securitatea militară. Sunteţi cel mai mare stat din regiune, cel mai mare aliat pe o rază de o mie de kilometri de jur împrejur, între Polonia şi Turcia. Aveţi potenţial pentru a deveni lider în ceea ce priveşte siguranţa energetică. Până în anul 2020, România va fi independentă din punct de vedere energetic. Puteţi deveni lideri prin tipul de guvernare pe care îl prestaţi, pentru că puteţi să inspiraţi stabilitatea modelului de democraţie occidentală într-o regiune în care nu sunt multe exemple de acest fel. De aceea, cred că schimbările geopolitice din această regiune se produc într-un moment în care România are un potenţial intern, uman şi instituţional, mai mare decât a avut vreodată în întreaga ei istorie.  

H.: În lucrarea pe care am menţionat-o despre strategia României după războiul din Ucraina, te concentrezi pe două mari conexiuni. Mai întâi, pe pilonii strategici ai succesului economic al României, iar în al doilea rând, pe legătura directă dintre democraţie şi securitate. Ne poţi oferi te rog mai multe detalii în privinţa lor?

M.: România s-a dezvoltat ca economie deja de mai bine de două decenii, în parte datorită ingeniozităţii şi creativităţii locuitorilor săi, dar în parte şi pentru că circumstanţele voastre geopolitice într-o vecinătate care, din punct de vedere istoric, este una dură, au fost permisive şi au stimulat nu numai statul, ci şi pe locuitorii săi să se concentreze spre interior, spre construirea capitalului uman şi a stabilităţii care să atragă investitori străini. Prin urmare, România, dar şi Europa Centrală ca întreg, sunt o excepţie, un refugiu între pieţele emergente globale din ultimele aproape două decenii, dar în bună măsură şi datorită stabilităţii geopolitice a acestei regiuni. Pe măsură ce această stabilitate geopolitică se schimbă, trebuie să vă aşteptaţi ca aceste forţe ale stabilităţii, care atrăgeau investitorii, să se schimbe la rândul lor. Şi cred că putem deja observa unele semne ale acestui fenomen. BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) a dat publicităţii un raport care prezice o continuare a crizei geopolitice din Ucraina pentru al doilea an. Deja avem numeroase efecte secundare pentru economiile statelor din Europa Centrală care se află în prima linie. De aceea, cred că este un moment foarte delicat pentru dezvoltarea economiei României, în care este extrem de important să fie respectate transparenţa, etica şi predictibilitatea care ar atrage investitori. Cred că angajamentul guvernului din luna august pentru un plan de acţiune a fost un pas în direcţia cea bună, unul care va fi pus la încercare în lunile care vor urma. În ceea ce priveşte guvernarea democratică, lucrurile sunt similare. Schimbarea geopolitică are loc în Europa de Sud-Est într-un moment în care consolidarea instituţiilor politice din România a avut deja loc în bună măsură, dar sunt instituţii în curs de maturizare, care încă trebuie să facă faţă unor provocări numeroase. Aceste condiţii nu sunt aceleaşi cu cele, să spunem, din Polonia, care a avut ocazia să-şi maturizeze instituţiile politice pe parcursul unui lung traseu de istorie stabilă. România va face faţă provocării de a fi nevoită să-şi continue consolidarea şi dezvoltarea internă şi, în acelaşi timp, de a se preocupa de stabilizarea externă în această regiune alături de aliaţii săi.

H.: Şi totuşi, Wess, în lucrarea ta "România: punctul de inflexiune", raportul tău din iulie pentru CEPA (Centrul de Analiză pentru Politici Europene), sunt exprimate unele dificultăţi şi probleme în cadrul procesului de consolidare a bunei guvernări, în cadrul procesului de edificare a statului de drept şi aşa mai departe. Care sunt principalele probleme, unde este blocajul, dacă există unul?

 M.: Dă-mi voie să încep prin a-ţi spune că toate naţiunile, inclusiv Statele Unite, toate democraţiile se află întotdeauna în curs de dezvoltare. Fiecare generaţie trebuie să reînnoiască angajamentele făcute faţă de principiile democratice care susţin aceste instituţii. În cazul României, cred că cea mai mare provocare căreia va trebui să-i facă faţă în viitor, ca şi în cazul multor altor ţări, de altfel, este corupţia, care a fost identificată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării din România drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, lupta împotriva corupţiei a fost identificată drept o ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale în România. Cred că lupta împotriva corupţiei în România a făcut paşi uriaşi înainte. Crearea unor entităţi independente precum DNA sau ANI, care duc tot mai eficient această luptă împotriva corupţiei, este un testament pentru angajamentul faţă de lupta împotriva corupţiei. Sincer, cred că procesul în care este implicat fratele preşedintelui este o dovadă că sistemul judiciar funcţionează în România, că duceţi cu adevărat această luptă, dar în acelaşi timp cred că va continua să fie o luptă. Oricum se vor încheia aceste alegeri pentru alegerea preşedintelui în România, cred că următorul preşedinte şi viitorii lideri ai României vor avea îndeajuns de multe şanse ca să-şi dovedească angajamentul pentru a continua această luptă împotriva corupţiei, care este înrădăcinată în modelul statului democratic occidental.

H: Mă întreb uneori de ce sunt americanii, fie că este vorba de diplomaţi, politicieni sau de analişti, aşa cum eşti tu, Wess, atât de duri când vine vorba de corupţie în România şi, probabil, mai puţin interesaţi de investiţii americane în ţara noastră, care probabil ar putea avea efecte mai bune decât anchetarea faptelor de corupţie.

M.: Ei bine, cred că una depinde de cealaltă. În urmă cu 25 de ani am început un proces în această regiune, noi fiind Occidentul, România, Statele Unite, Europa de Vest. Am început un proiect care are în vedere crearea unei Europe unite, libere şi pacificate. Cred că acest proiect nu este întrutotul finalizat. Strategia, domeniul puterii, al geografiei şi al geopoliticii, nu poate fi niciodată separată de guvernarea internă a statelor din această regiune. Statele din această regiune care sunt bine guvernate, cu instituţii stabile şi cu spaţii publice libere de corupţie sunt ţări mai puţin susceptibile de a fi influenţate şi subminate de puteri externe, care ar utiliza procesul neterminat al tranziţiei voastre politice ca datorii împotriva voastră. Statele Unite au investit un interes strategic naţional pentru că au văzut Europa Centrală şi de Est ca o zonă geopolitică de fractură, semnificativă din punct de vedere global, pentru că au văzut fisurile geopolitice ale secolului XX, dar şi problemele statului-naţiune ca model în Europa Centrală. Văzând că acestea sunt puse din nou în discuţie în mod fundamental în secolul XXI, Statele Unite au văzut că acest proiect este singurul model sustenabil pentru un spaţiu geopolitic stabil central-european. Prin urmare, dacă se pierde integritatea internă a ţărilor din această regiune, şi vedem numeroase exemple de acest fel acum, dacă pierzi integritatea acestor instituţii, în timp, treptat, se pierde stabilitatea acestei regiuni, care aduce cu sine toate investiţiile economice care au făcut din prosperitatea României o posibilitate.

H.: Prin urmare, crezi că există o relaţie reciproc avantajoasă între investitorii americani şi procurorii români?

M.: Într-adevăr, cred că există una. Cred că acest lucru este adevărat pentru mediul investiţiilor din orice ţară, că investitorii vor să vadă un loc stabil, predictibil şi etic în care să facă afaceri. În cazul României există o legătură directă în ultimii 20 de ani între progresul instituţiilor politice din România, în conformitate cu normele UE, şi disponibilitatea investitorilor americani, occidentali, internaţionali de a face afaceri în această ţară. Cred că roadele acestei legături le vedeţi astăzi. Cred că istoria ultimilor 20 de ani ai României arată că atunci când faci munca dificilă a reformei, aceasta îşi arată roadele, dă roade din punct de vedere economic.

H.: Wess, eşti un colaborator asiduu la "American Interest". De altfel, Walter Russell a fost invitatul meu în acest studio în urmă cu jumătate de an. Dă-mi voie să citez una dintre cele mai dure luări de poziţie ale lui din ultima vreme. Îl cunoşti, doar. Iată citatul: "Până acum, Putin a făcut o treabă excelentă în a demonstra că NATO este o adunătură de guralivi incompetenţi şi că preşedintele Obama provoacă tot atâta intimidare, pe cât o face teleprompterul de pe care citeşte. Întreaga lume priveşte continua greşeală de calcul pe care UE şi SUA au făcut-o în această privinţă." Am încheiat citatul. Nu e puţin cam dur?

M.: Este puţin cam dur, într-adevăr, dar, din păcate, exact.

H.: Cu adevărat?

M.: Vladimir Putin duce un război împotriva Vestului şi mi-e teamă că Vladimir Putin câştigă tot mai mult. În cercurile politice din Occident, de ani de zile ne spunem că Rusia este o putere în declin, că se află în declin din punct de vedere demografic, economic şi că în niciun caz nu ar putea fi o ameninţare geopolitică reală pentru niciunul dintre noi în timpul vieţii noastre. Vladimir Putin ne-a arătat că acest lucru nu este adevărat, ne arată ceea ce poate face un stat hotărât, orientat spre o viziune, creativ, antioccidental din punct de vedere ideologic, cu o armată tot mai modernizată, chiar dacă se află în declin pe termen lung din punct de vedere demografic şi economic. NATO şi-a făcut treaba mai uşoară prin dezbinarea noastră politică, Statele Unite şi-au făcut treaba mai uşoară prin faptul că nu au articulat un mesaj clar în ceea ce priveşte strategia noastră pentru Europa Centrală, adică pentru ce suntem dispuşi să luptăm şi pentru ce nu, nivelul de investiţii strategice, nivelul de prezenţă a trupelor în zone precum Polonia. Cred că administraţia Obama a jucat bine cartea recuperării de teren în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme care trebuiau rezolvate cu mult timp în urmă. Proces pe care nici măcar nu cred că l-am început. Este un pas în direcţia cea bună, anume faptul de a avea o iniţiativă strategică de reasigurare, însă e numai un pas în acea direcţie. Cred că pe termen lung provocarea este aceea de a-i arăta lui Vladimir Putin că Europa Centrală nu poate fi supusă revizionismului teritorial. Preşedintele rus a testat această teorie în Georgia şi a reuşit. A testat-o în Ucraina şi a reuşit din nou. Este în mod cert de datoria Alianţei Vestice să arate că strategia de descurajare este una funcţională în cazul în care Vladimir Putin va dori să-şi testeze acum teoria înăuntrul NATO, împotriva Ţărilor Baltice sau a unui membru al Alianţei Nord-Atlantice în Europa de Sud-Est.

H.: Wess, mă întreb, ce crezi despre seriozitatea marelui declanşator care este Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic?

M.: Sunt de părere că Articolul 5 are deplina încredere şi aprobare a Statelor Unite, care se află în spatele lui din punct de vedere strategic. Problema Articolului 5 este aceea că nu a fost conceput să contracareze genul de ameninţări pe care Vladimir Putin le foloseşte la frontiera de est. Atunci când avem de-a face cu tehnici limitate de război, numite uneori şi tehnici hibride de război, care presupun existenţa unor grupuri mici de omuleţi verzi care apar în timpul nopţii şi care te pun în faţa unei ocupări teritoriale ca fapt împlinit, a utiliza Articolul 5 pentru a face faţă acestui tip de ameninţări e ca şi cum ai folosi un ciocan pentru a omorî muşte. Articolul 5 nu este genul de instrument conceput pentru a contracara acest tip de ameninţare.

H.: Prin urmare ar trebui să ne simţim vulnerabili?

M.: Da, ar trebui să vă simţiţi vulnerabili. Ar trebui să vă simţiţi foarte vulnerabili, ar trebui să vă simţiţi incomod...

H.: Şi ce ar trebui să facem în acest caz?

M.: Cred că Alianţa Nord-Atlantică are datoria de a face mai mult decât angajamentele pe care ni le-am luat la ultimul summit NATO. A fost un pas în direcţia cea bună în ceea ce priveşte suplimentarea trupelor de intervenţie rapidă. Cred că răspunsul la războiul limitat, la tipul de ameninţări de genul Crimeei, este apărarea locală. Avem nevoie de un coridor de state între Marea Baltică şi Marea Neagră care dau dovadă de un angajament puternic faţă de valorile euroatlantice, dar care sunt în acelaşi timp capabile să apere aceste valori. Avem nevoie de o apărare locală mai puternică. Avem nevoie de un coridor de obstacole de tipul valorilor, dar şi de tipul securităţii militare hard. Ceea ce pentru România înseamnă capacităţi militare, o viziune strategică asupra regiunii în care sunteţi situaţi. Cred că acea epocă în care statele membre NATO din Europa Centrală puteau să spună: "Noi vom contribui la ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate), dar păstrăm în acelaşi timp bugete militare scăzute", cred că acea epocă s-a sfârşit. Misiunea NATO este aceea de a întări apărarea teritorială a acestei regiuni. Ceea ce, pe de o parte, înseamnă desfăşurarea de trupe americane la sol: avem nevoie de o infrastructură militară occidentală mai puternică în această regiune din partea Statelor Unite, a Germaniei, a puterilor occidentale, în general. Dar, pentru statele din Europa Centrală...

H.: Ai, la rândul tău, ezitări în ceea ce priveşte detaşarea de trupe terestre, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în Siria şi în Irak?

M.: Diferenţa dintre Europa Centrală, Siria şi Irak este că statele din Europa Centrală sunt aliaţi printr-un tratat ai Statelor Unite şi fac parte din civilizaţia occidentală. Defectul congenital al NATO este acela că este o Alianţă pe două roţi, în care jumătate dintre statele membre, cele mai vestice, au parte de îndeajuns de multă securitate, în vreme ce statele mai estice, cele mai expuse state membre, au parte de o securitate inadecvată. Nu cunosc nicio alianţă în istoria omenirii care să fi putut rezista mult timp cu acest tip de angajament strategic inegal. Acesta este defectul pe care trebuie să-l rezolvăm.

H.: Desigur... Spune-mi te rog mai multe despre organizaţia voastră CEPA şi despre ultima ei realizare, lucrarea "România: punctul de inflexiune". Ce se va întâmpla după "punctul de inflexiune"? Un viraj în direcţia bună sau în cea greşită? Îmi aduc aminte de ceea ce uriaşul istoric britanic A.J.P. Taylor obişnuia să spună într-una dintre faimoasele sale cărţi despre Germania, anume că această ţară a avut în 1848 un moment de răscruce şi a eşuat să apuce o cale. Am putea vorbi de o situaţie similară cu cea a României?

M.: Nu cred, nu cred că România din 2014 poate fi comparată cu Germania din 1848. CEPA este o organizaţie care şi-a asumat misiunea de promova o Europă Centrală vibrantă din punct de vedere economic, sigură din punct de vedere geopolitic şi liberă din punct de vedere politic, cu legături strânse şi de durată cu Statele Unite. Iniţiativa noastră SUA-România este singura iniţiativă de la Washington dedicată exclusiv studiului relaţiilor dintre SUA şi România. Este un program cuprinzător. Începem cu lansări în 2014...

H.: Aveţi români nativi în echipa dumneavoastră sau americani şi alte persoane din Europa Centrală?

M.: Da, avem. Programul este condus de Ramona Rebegea. Este profesor asociat, rezident în SUA, este din România. Face o treabă excelentă. Am început în 2014 cu raportul "Punctul de inflexiune", cu un grup de lucru şi cu un proiect. În 2015 ne vom extinde proiectul, vom continua cu grupul de lucru original şi vom cerceta probleme din politica economică, economie, guvernare, dar vom avea atunci alte două grupuri de lucru, unul pentru domeniul siguranţei energetice, iar celălalt pentru domeniul securităţii şi apărării. Acest program va furniza o platformă pentru un angajament cuprinzător între experţi, oficiali şi analişti din SUA şi din România, nu numai pentru agenda românească, ci şi pentru agenda sud-est europeană, ceea ce cred că este un lucru de extremă importanţă. Pentru a răspunde întrebării tale: cred că România a depăşit "punctul de inflexiune", cred că îl depăşiţi acum, în această epocă. România are tot ceea ce îi trebuie pentru un stat de succes, democratic, cu o economie de piaţă. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să construiţi pe aceste fundamente, iar acesta nu este un deziderat pe care un stat îl poate realiza într-un singur moment, pentru totdeauna. Este ceva pentru care continuăm să lucrăm în Statele Unite. Este evident un proces în desfăşurare, dar sunt optimist pentru că, spre deosebire de România anilor 1920-1930, România de astăzi are fundamentele, dispune de ingredientele pentru a reuşi, are instituţiile stabile, are cele mai bune alianţe din lume de care se poate dispune. Aveţi bazele pentru a reuşi, rămâne la latitudinea conducătorilor şi a cetăţenilor voştri de a construi pe acest fundament pe care l-aţi ridicat în 1989.

H.: Wess, am o îndoială, care, de fapt, este retorică. Cum se face că orientarea politică republicană din ţara ta şi politica de dreapta sau cu orientare de dreapta din Europa de Vest şi din România sunt mai compatibile cu un compartament şi un discurs orientat spre securitate?

M.: Aşa este şi cred că este un rezultat secundar al unui crez sau angajament politic de factură conservatoare. Conservatorismul din Occident este preocupat mai ales cu probleme care privesc ordinea, ordine care creează un context pentru înflorirea economiei. Nu cred că este întrutotul adevărat că republicanii din Statele Unite sunt preocupaţi peste măsură de securitate. Cred că acest lucru este adevărat şi pentru mulţi democraţi, însă, în Occident, în general, a existat o disponibilitate mai mare în anumite cercuri conservatoare să înfrunte provocări de securitate emergente decât a existat în anumite cercuri progresiste. Este important să nu generalizăm prea mult, dar în general în Occident cred că ne aflăm într-un moment în care perioada de 25 de ani de linişte, în care au fost puse în aplicare agendele ambelor părţi ale spectrului politic, a căror principală problemă a fost utilizarea roadelor succesului economic, a luat sfârşit. Geopolitica a reintrat în gestionarea problemelor moderne, istoria se întoarce şi cred că pe măsură ce istoria se întoarce vom vedea că ambele capete ale spectrului trebuie să acorde mai multă importanţă securităţii şi temelor tradiţionale ale geopoliticii vremurilor noastre.

H.: De fapt, în ceea ce priveşte geopolitica şi, în general, politica externă este posibil ca dictatura să fie mai eficientă sau nu?

M.: Cred că sistemele autoritare de guvernare se găsesc uneori în poziţii mai avantajoase faţă de democraţiile occidentale. Avantajul statului democratic este că furnizează cel mai bun model cunoscut omului pentru transferuri de putere paşnice şi predictibile. Este cel mai bun mecanism de lungă durată pe care îl cunoaştem care să asigure stabilitatea şi succesul statului. În momente-cheie ale istoriei au existat puteri revizioniste care au arătat că, pentru o perioadă scurtă de timp, pot contesta cu succes democraţiile labile. Am văzut acest lucru în anii 1930, când Franţa şi Marea Britanie, în calitate de puteri ale momentului, au eşuat să apere ordinea politică a acestei regiuni şi a Europei. Fenomenul la care am asistat atunci, şi care cred că poate fi observat şi acum, este că statele revizioniste, puterile autoritare, câştigă de obicei prima rundă. Statele occidentale sunt adesea mai concentrate asupra construirii capitalului lor uman şi asupra modului în care folosesc succesul economic. Uneori ne trezim mai greu în momentele de schimbare geopolitică, dar atunci când o facem am văzut în mod repetat de-a lungul istoriei că modelul occidental are un succes geopolitic mai mare atunci când se iveşte ocazia. Pe această realitate îmi fundamentez speranţa pentru timpul nostru. Vladimir Putin câştigă, fără doar şi poate, câştigă în această regiune, este în război cu Occidentul, cu România şi Statele Unite, din punct de vedere ideologic, dar tot mai mult şi dintr-un punct de vedere al securităţii. Şi câştigă. Însă capacitatea de recuperare a alianţei occidentale este uluitoare. În ceea ce priveşte securitatea, modelul occidental este băiatul care a luat bătaie şi care revine la luptă. Şi cred că aşa se va întâmpla şi în epoca noastră. Ceea ce este extrem de important este să nu lăsăm să treacă prea mult timp înainte de a ne trezi, a sesiza provocarea şi a ne pregăti pentru ea.

H.: Wess, să încheiem în această notă de relativ optimism. Îţi mulţumesc foarte mult! A fost o plăcere să te avem alături de noi în această seară la Digi24!

M.: Vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat!

H.: Îţi urez un drum bun spre casă!