Sari la conținut

Irak: Mărturii cutremurătoare ale celor izolaţi de teroriştii Statului Islamic. Premierul Nouri al-Maliki renunţă la putere

Premierul irakian Nouri al-Maliki a renunţat la putere. Şeful executivului de la Bagdad spera la un al treilea mandat şi calificase numirea lui Haidar al-Abadi drept o încălcare a Constituţiei, realizată cu susţinerea Statelor Unite. Casa Albă a salutat decizia lui al-Maliki, un demers care permite formarea unui nou guvern irakian.


Premier al Irakului din 2006, Nouri al-Maliki a anunţat că renunţă la plângerea făcută la Curtea Federală pe motiv că preşedintele ar fi încălcat Constituţia atunci când l-a însărcinat pe Haidar al-Abadi cu formarea noului guvern. „Anunţ astăzi în faţa voastră că-mi retrag candidatura în favoarea lui Haidar al-Abadi”, a spus actualul premier.

Iniţial, al-Maliki a respins nominalizarea lui Haidar al Abadi și l-a acuzat pe preşedintele Fouad Massoum că îi încalcă dreptul la un al treilea mandat.

Totodată, preşedintele american Barack Obama a anunţat că situaţia pe muntele pe care au fost izolaţi membrii comunităţii religioase Yazidi de către membrii forţelor Statului Islamic s-a ameliorat şi este foarte probabil să nu mai fie necesare misiuni umanitare.

Între timp au apărut mărturii cutremurătoare din nordul Irakului, de pe muntele Sinjar, unde zeci de mii de irakieni din comunitatea Yazidi au fost ţinuţi captivi de militanţii grupării Statului Islamic. Cei care au reuşit să scape şi să fugă în ţara vecină, Siria, au povestit lucruri înfricoşătoare: copiii au rămas fără apă, aşa că părinţii le-au dat să bea propriul sânge pentru a-i ţine în viaţă.

Faptul că irakienii fug în Siria, care se confruntă de trei ani cu un război civil devastator, este încă o dovadă a situaţiei disperate din Irak.

După ce au scăpat de pe muntele Sinjar, membrii comunităţii Yazidi au mers pe jos chiar şi 12 ore până să ajungă în tabere improvizate. „Le-au tăiat braţele şi picioarele, mi-au ucis întreaga familie... nu mai am pe nimeni acum!” / „Au luat femeile şi fetele, iar pe bărbaţi i-au ucis cu cuţite de măcelar.” - sunt doar mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor.

Un alt bărbat povesteşte că toţi cei patru copii ai săi au murit de sete pe muntele Sinjar. Nu a avut unde să-i îngroape, aşa că a pus nişte pietre peste cadavrele lor. Alţii spun că au văzut cum unii oameni le dau copiilor să bea propriul sânge pentru a-i ţine în viaţă.

Situaţia i-a determinat pe oficialii ONU să decreteze urgenţă umanitară extremă. Aviaţia americană şi britanică le-a paraşutat zilnic ajutoare oamenilor de pe muntele Sinjar pentru a-i ţine în viaţă. „Fără hrană şi apă, ei se aflau în faţa alegeri nemiloase: fie mureau de foame pe munte, fie erau ucişi la baza acestuia. De aceea, America a sărit în ajutorul lor. În ultima săptămână, armata SUA a desfăşurat misiuni umanitare aeriene în fiecare noapte şi a livrat peste 115.000 de porţii de mâncare şi peste 132 de tone de apă proaspătă”, a spus liderul de la Casa Albă.

Barack Obama a precizat că Statele Unite vor continua loviturile aeriene în Irak pentru a distruge poziţiile Statului Islamic, dar a exclus posibilitatea ca ţara să trimită trupe în teren.