Jihadiști francezi, printre luptătorii Statului Islamic uciși în atacurile aeriene ale Franței în Siria

Data publicării:
Jihadist - Guliver GettyImages

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Atacurile franceze au uciși jihadiști (în Siria — n.r.). Printre ei ar putea fi și jihadiști francezi”, a declarat sursa guvernamentală. „Cifra de șase a fost anunțată ca fiind cea mai probabilă de un ONG sirian. În acest moment, nu putem confirma nimic”, a adăugat sursa citată.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG sirian care dispune de o vastă rețea de surse în această țară aflată în război, nu a putut confirma că ar exista francezi printre jihadiștii grupării Statului Islamic (SI) uciși în ultimele atacuri ale Franței.

Franța a decis „să atace Daech (acronim în arabă al SI) în numele legitimei apărări, deoarece Daech pregătește din Siria atentate împotriva Franței”, a subliniat duminică Manuel Valls, care efectuează un turneu în Orientul Mijlociu.

Atacăm Daech și pe toți cei care, în cadrul Daech, indiferent care sunt originile și naționalitatea lor, au decis să atace Franța și, prin urmare, să-și atace propria țară”, a adăugat premierul în fața presei, făcând referire la filierele jihadiste franceze.

Aceste filiere vizează 1.700 de persoane dintre care 500-600 sunt în Siria sau în Irak și înregistrează „un număr tot mai mare de decese”, a indicat el.

Toți cei care se alătură acestor tabere de antrenament, toți cei care se alătură Daech trebuie să știe că mâine pot fi atacați. Nu cerem pașaportul niciunei persoane, dar îi atacăm pe cei care pregătesc atentate împotriva Franței”, a mai spus Valls.

Duminică, surse din cadrul Ministerului francez al Apărării au indicat că tabăra de antrenament a grupării jihadiste SI vizată de raiduri aeriene franceze în Siria în noaptea de joi spre vineri găzduia luptători „francezi și francofoni”.

Prezența acestor luptători străini a fost identificată de serviciile secrete franceze, în special prin interogatoriile la care au fost supuși jihadiștii care aveau legături cu Siria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri