Sari la conținut

Judecător: Poliția nu poate obliga compania Apple să deblocheze un iPhone

Foto: Gulliver/GetttyImages

Această decizie, care dă dreptate Apple, survine în timp ce gigantul informatic este angajat într-o dispută foarte mediatizată cu autoritățile americane. Acestea au dorit asistență pentru a debloca iPhone-ul unuia dintre autorii atacului de la San Bernardino (California) comis de către un cuplu de musulmani radicalizați și care s-a soldat cu 14 morți la începutul lunii decembrie.

Decizia emisă vizează un caz diferit, dar în care poliția a depus o cerere identică pentru a avea acces la datele din iPhone-ul unui suspect.

Numai proprietarul acestor telefoane considerate inviolabile are cheia de criptare, iar Apple are reticențe în crearea unui software care ar oferi acces la datele clienților săi, chiar dacă solicitarea vine din partea justiției americane.

„În final, întrebarea la care trebuie să se răspundă în acest caz și în alte dosare identice din țară nu este dacă guvernul ar trebui să poată constrânge Apple să ajute la deblocarea unui aparat, ci dacă legea "All Writs Act" permite soluționarea acestui caz și a altora de același tip care vor urma. Concluzionez că nu este cazul”, a menționat judecătorul James Orenstein în decizia sa de 50 de pagini.

"All Writs Act", din 1789, este textul de lege pe care se bazează autoritățile americane pentru a constrânge Apple să ajute la deblocarea mai multor telefoane ale unor infractori sau jihadiști.

Dar Apple refuză să acorde ajutor anchetatorilor, argumentând că ceea ce i se cere riscă să facă vulnerabili toți utilizatorii, deoarece software-ul cerut de poliția federală FBI în California ar putea ajunge în mâinile infractorilor sau ale guvernelor rău intenționate.

În acest caz, FBI și autoritățile antidrog doresc ca Apple să le ajute să aibă acces la telefonul unui presupus traficant de metamfetamine, aparat care a fost confiscat în 2014, potrivit documentelor justiției.

Judecătorul Orenstein a refuzat să dea curs solicitării autorităților, apreciind că aceasta contravine principiilor constituționale și că acest subiect trebuie examinat de Congresul SUA.