"Jungla" din Calais, punct nevralgic pe harta crizei imigranților, la un pas de evacuare

Data publicării:
Calais GettyImages-499411006

14 hectare de corturi şi barăci improvizate, cu toalete ecologice din loc în loc. Aşa arată "Jungla", locul unde 6.000 mii de imigranţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii aşteaptă o şansă ca să ajungă în Marea Britanie.

Voluntari şi organizaţii de binefacere au înfiinţat aici şcoli, cantine şi centre de informare. Au fost ridicate şi lăcaşuri de cult, mici magazine şi chiar baruri. Însă asta nu schimbă prea mult condiţiile mizere în care locuiesc cei de acolo.

„Vrem să le oferim acestor oameni cazare oriunde în Franţa, ca să poată trăi demn şi să aibă un loc unde pot discuta, se pot gândi şi pot face cerere de azil în Franţa”, spune Emmanuelle Cosse, ministrul francez pentru locuinţe.

Guvernul francez are de gând să demoleze jumătate din barăci şi corturi şi să-i mute pe imigranţi într-un parc de containere de locuit din apropiere.

„Guvernul francez a promis că evacuarea oamenilor de aici se va produce treptat și fără violenţă, însă cei care locuiesc în partea de sud a Junglei de la Calais nu sunt foarte încrezători în această soluție, pe care nu o consideră de lungă durată. Majoritatea visează încă să ajungă în Anglia, acolo unde unii au și familiile și spun că nu vor pleca prea ușor din acest loc”, relatează Sebastian Perju, corespondent Digi24.

Acest tânăr vine din Sudan şi locuieşte de două luni în Jungla din Calais. De partea cealaltă a canalului Mânecii îl aşteaptă mama lui, care locuieşte în Marea Britanie de 17 ani.

„Sunt bune, au căldură, dar e la fel, până la urmă. Că dormi aici sau acolo, tot nu e mâncare, tot nu e nimic”, spune tânărul sudanez despre containerele puse la dispoziţie de autorităţi.

O problemă este şi faptul că autorităţile spun că doar 1.000 de oameni locuiesc în zona pe care o vor demola, în timp ce ONG-urile vorbesc de 3.500. Cu alte cuvinte, cele 1.500 de locuri din containere n-ar fi de ajuns. Dincolo de asta, motivul principal pentru ca imigranţii nu vor să părăsească Jungla e altul.

- De aici putem încerca în fiecare seară să mergem în Marea Britanie, din containere nu am avea această posibilitate.

Între 50 şi 150 de imigranţi îngroaşă zilnic rândurile imigranţilor din Junglă, iar tentativele lor de a ajunge în Marea Britanie au blocat de nenumărate ori vara trecută circulaţia trenurilor Eurostar şi a camioanelor cu mărfuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri