Sari la conținut
News Alert

Klaus Iohannis, dialog cu președintele CE: România respinge cotele obligatorii de refugiați

Președintele Comisiei Europene l-a întrebat pe Klaus Iohannis care este poziția oficială a României în această chestiune, iar răspunsul președintelui a fost că România este solidară cu cei 160.000 de refugiați, că România se implică în toate programele Uniunii Europene și va sprijini așa cum poate aceste demersuri.

Dar poziția României rămâne fermă: va respinge toate cotele obligatorii pentru că, fizic, în acest moment, nu poate găzdui mai mult de 1.785-1.800 de refugiați, cota care a fost stabilită, de altfel, în urmă cu câteva luni de zile. Aceasta, în condițiile în care noua cotă stabilită de Comisia Europeană este de peste 6.300 de persoane.

Klaus Iohannis i-ar mai fi spus lui Jean Claude Juncker că România este gata să trimită și mai mulți experți în cadrul programului Frontex, pentru a-i ajuta pe cei din Uniunea Europeană.

Acesta este punctul de vedere cu care se va prezenta mâine ministrul de Interne Gabriel Oprea la Consiliul JAI (Justiție și Afaceri Interne).

Jean Claude Juncker a vorbit cu mai mulți lideri europeni despre criza refugiaților. El a postat și pe contul său de Twitter că a avut aceste discuții.