Kuweitul își recheamă ambasadorul din Iran

Data publicării:
GettyImages-495330421 1

 FOTO: Gulliver/Getty Images

O sursă oficială din cadrul Ministerului de Externe a afirmat că ministrul l-a rechemat pe ambasadorul statului Kuweit în Republica Islamică Iran în această dimineață, pe fondul atacurilor lansate de o mulțime de demonstranți asupra unor legații saudite, a anunțat agenția KUNA. Protestele au survenit în urma execuției de către Arabia Saudită a liderului religios șiit Nimr Baqer al-Nimr, un critic virulent al dinastiei conducătoare de la Riad.

În ultimele zile, Arabia Saudită și Bahreinul au rupt relațiile diplomatice cu Iranul, în timp ce Emiratele Arabe Unite și-au chemat ambasadorul din Iran și au redus nivelul relațiilor diplomatice. Kuweitul nu l-a expulzat pe ambasadorul iranian și nici nu a redus semnificativ nivelul relațiilor diplomatice, limitându-se doar să-și cheme ambasadorul de la post de la Teheran.

Kuweitul, unde o treime dintre locuitori sunt șiiți, a menținut relații bune cu Teheranul, în pofida dezmembrării în luna august 2015 a unei celule de 26 de persoane acuzate că au spionat în favoarea Iranului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri