Sari la conținut

La război, îndopaţi cu pastile

Potrivit militarilor regimului Bashar al-Assad, teroriştii iau un medicament special, care le alungă durerile provocate de rănile suferite pe front, pentru a le permite să lupte pentru mai mult timp. Medicamentul se numește Captagon și acționează ca un anestezic, amorțește nervii și le permite jihadișilor să rămână în luptă fără să simtă durerile provocate de răni.

„Îi face să se comporte ca fiarele sau chiar mai rău”, susține un maior din armata siriană.

Totodată, soldaţii sirieni au pus mâna pe mai multe documente interne, care dezvăluie structura grupării teroriste. Conform acestora, militanţii trebuie să primească aprobările de la numeroase cercuri ierarhice înainte de a putea pleca la război.

Armata siriană a mai confiscat arme, dar și unele coduri pe care le-ar utiliza militanții Statului Islamic pentru a-și transmite mesaje.

În privința armamentului, teroriștii folosesc adesea bombe artizanale atunci când lansează atacuri sau atentate sinucigașe. Numai în iulie, Statul Islamic a comis 45 de atentate de proporții în orașul Hasakah, din nord-estul Siriei.