Sari la conținut

Liderul socialist Igor Dodon, înfuriat de marșul trupelor americane: E o ocupație militară!

Este o palmă dură dată peste fața Constituției. Parlamentul a adoptat Declarația pentru suveranitatea și neutralitatea permanentă a Moldovei”, scrie Igor Dodon într-o postare în limba rusă pe contul de Facebook.

Pacificatorii ruși, care își exercită misiunea în Moldova de comun acord cu conducerea noastră și în conformitate cu mandatul ONU, niciodată nu și-au permis atare impertinență, bădărănie și cinism. Guvernul Moldovei, care admite desfășurarea unui atare marș, comite un act de trădare națională, trebuie imediat demis și acționat în judecată”, a spus Dodon.

Reacția sa vine după ce în presă au apărut informații privind marșul Regimentului 2 Cavalerie al SUA, pe 2 mai, de la Iași spre Batalionul de Geniu de la Negrești, după care se vor îndrepta spre Brigada I de Infanterie Motorizată de la Bălți, urmând ca la 9 mai tehnica Regimentului american să fie expusă în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău.

Igor Dodon anunță că intenționează să convoace ample acțiuni de protest pentru a denunța încălcarea neutralității Moldovei.

Liderul socialist, cunoscut ca fiind un apropiat al Moscovei, este deranjat și de faptul că expunerea tehnicii militare americane în piața centrală din Chișinău va avea loc chiar de 9 mai, când Rusia marchează cu fast Ziua Victoriei asupra fascismului. Dodon anunță că socialiștii vor defila pe străzile din Chișinău cu portretele părinților, bunicilor și străbunicilor care au luptat împotriva fascimului. „Nu vom permite ca pământul moldovenesc să fie dominat de trupele NATO și de jandarmii români!”, promite în finalul postării Igor Dodon.