Luare de ostatici la un hotel frecventat de străini în Burkina Faso

Data publicării:
burkina faso arhiva

ACTUALIZARE: Luare de ostatici într-un hotel din capitala statului Burkina Faso. Atacatorii, care purtau turbane şi ar putea fi luptători islamişti, au incendiat mai multe maşini şi au tras focuri de armă în aer, înainte de sosirea poliţiştilor. Franța a calificat incidentul drept act terorist.


Atacatorii, care purtau turbane şi ar putea fi luptători islamişti, au incendiat mai multe maşini şi au tras focuri de armă în aer, înainte de sosirea poliţiştilor. Schimbul de focuri cu forţele de ordine a fost extrem de intens, relatează Reuters, care citează martori oculari.

Hotelul Splendid, situat în cartierul financiar al capitalei din Burkina Faso, este frecventat în special de cetăţeni occidentali şi de personal al Naţiunilor Unite.

Pentru moment, nu se cunosc motivele atacului, care nu a fost încă revendicat. În noiembrie anul trecut, în ţara vecină, Mali, 20 de oameni au fost ucişi într-un hotel din capitală, de militanşi jihadişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri