Luptătoare străine pentru Statul Islamic, luate prizoniere la Mosul

Data publicării:
isis

Forțele antiteroriste irakiene au luat prizoniere la Mosul douăzeci de luptătoare străine pentru Statul Islamic, a anunțat un oficial sâmbătă, când la Bagdad și în alte orașe se sărbătorea recucerirea Mosulului de la jihadiști, după trei ani de ocupație, relatează Agerpres.

Sub cartierul Quleiat din centrul vechi al orașului Mosul a fost găsit un tunel secret unde se ascundea un grup de femei — dintre care cinci din Germania, câte trei din Rusia și Turcia, două din Canada și una din Cecenia, alături de alte șase venite din Libia și Siria. Ele aveau arme și centuri cu explozibili pentru atacuri împotriva trupelor guvernamentale irakiene, a declarat un oficial irakian, citat de DPA.

Luptătoarele islamiste au fost arestate joi, la câteva zile după ce la Bagdad s-a anunțat oficial eliberarea Mosulului de sub ocupația Statului Islamic. Sâmbătă, când evenimentul a fost marcat printr-o paradă militară în capitală, la care a participat și premierul Haider al-Abadi, în cel de-al doilea oraș ca mărime din țară încă mai aveau loc ciocniri sporadice între jihadiiști și forțele de securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri