Marinarii americani reținuți de Iran au fost eliberați

Data publicării:
nava americana uss

FOTO: Fars News

ACTUALIZARE MIERCURI, ORA 11:00 „În urma anchetei, s-a dovedit că intrarea lor în apele teritoriale ale țării nu a fost intenționată. După ce și-au prezentat scuze, au fost eliberați în apele internaționale”, se arată într-un comunicat de la Teheran. Textul mai precizează că SUA și-au luat angajamentul că asemenea greșeli nu se vor mai repeta. 

Secretarul de stat american, John Kerry, l-a sunat pe omologul iranian, Mohammad Javad Zarif, pentru a-i cere eliberarea marinarilor.

Anterior acestei decizii a Teheranului, un amiral iranian declarase la televiziune că cele două nave care au intrat în apele teritoriale aveau defecțiuni la sistemul de navigație.


Potrivit Pentagonului, vasele s-au defectat în timp ce se deplasau prin Golful Persic, între Kuweit şi Bahrain, şi au ajuns în apele teritoriale iraniene.

Oficialii americani spun că la bordul navelor militare se află 10 marinari, care au fost duşi pe insula Farsi. Iranul a precizat că atât vasele, cât şi puşcaşii marini vor fi eliberaţi în curând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri