Masacrul din Orlando. Ultimul mesaj trimis de una dintre victime mamei sale: "Vine, o să mor"

Data publicării:
orlando

Au fost clipe teribile în clubul din Orlando. Zeci de oameni au pierit sub o ploaie de gloanţe. Un cameraman amator a surprins asaltul trupelor speciale ale poliţiei.

Responsabil pentru cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite - un bărbat de 29 de ani cu probleme psihice, după cum mărturiseşte şi fosta lui soţie.

Sitora Yusufiy, fosta soţie a lui Omar Mateen: „La câteva luni după ce ne-am căsătorit, i-am văzut instabilitatea, am văzut că e bipolar şi că se enerva din senin”.

Lucrurile s-au înrăutăţit, iar Omar Mateen a început s-o bată des, fără vreun motiv anume.

Sitora Yusufiy, fosta soţie a lui Omar Mateen: „Am rupt orice legătură cu el. Familia mea l-a avertizat că dacă încearcă să mă contacteze, va anunţa autorităţile, aşa că timp de mai mulţi ani nu am mai auzit nimic despre el”.

Până acum, când femeia a văzut la televizor masacrul comis de fostul ei soţ. Între timp, apar şi explicaţii pentru gestul extrem al acestuia. Tatăl lui Omar Mateen pune atacul armat pe seama urii fiului său la adresa comunităţii gay.

Seddique Mateen, tatăl atacatorului din Orlando: „Problema homosexualităţii şi a pedepsei pentru acest lucru stă doar în mâinile lui Dumnezeu şi nu e decizia oamenilor. Ceea ce a făcut el m-a afectat profund”.

Mult mai afectaţi sunt, totuşi, supravieţuitorii măcelului din club. 320 de oameni petreceau în momentul în care Omar Mateen a deschis focul la întâmplare, cu o armă de asalt.

Martor: „Nici măcar nu ştiu dacă l-am văzut pe atacator, nu mai ştiu ce am văzut...Totul e înceţoşat, îmi doresc să mă trezesc din asta, dar nu pot”.

Mama unuia dintre tinerii aflaţi în club a trăit, neputincioasă, drama vieţii. Fiul ei s-a ascuns în baia localului când au început împuşcăturile. I-a trimis mai multe mesaje.

Mina Justice, mama uneia dintre victime: „Mi-a scris la ora 02:06 şi mi-a spus că mă iubeşte...că sunt împuşcături în club...mi-a zis că e ţinut ostatic în baie şi m-a rugat să sun la poliţie, mi-a spus că o sa moară. "Vine", mi-a scris, "o să mor...”. Mi-a spus să mă grăbesc, fiindcă atacatorul era în baie”.

A fost ultimul mesaj scris de tânăr. Câteva secunde mai târziu, a pierit, sub o ploaie de gloanţe. O posibilă explicaţie pentru numărul atât de mare de victime e că localul era foarte aglomerat, atacatorul avea o puşcă automată de mare putere, iar poliţia a luat cu asalt clubul abia la trei ore de la începerea crizei.

Tragedia din Orlando a reuşit să aducă pe aceeaşi lungime de undă liderii mondiali. Preşedinţi şi premieri din toată lumea au condamnat atrocităţile din Florida, iar printre primii care au reacţionat au fost cancelarul german Angela Merkel, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez, Francois Hollande.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri